24
11 2014
1474

Rezultate pozitive după primele două luni de implementare a ALSAC cu UE

Deși au trecut doar două luni de cînd a intrat în vigoare Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Comprehensiv (ALSAC) cu UE, primele rezultate pozitive sunt evidente – se afirmă într-un studiu prezentat astăzi de Centrul Analitic Independent Expert- Grup. ”Chiar dacă ALSAC presupune beneficii pe termen mediu și lung, în luna septembrie mai puțin, dar în luna octombrie s-a observat o creștere a tranzacțiilor de export și a numărului companiilor, care au exportat produse agricole pe piața UE,” – a menționat directorul executiv Expert- Grup Adrian Lupușor. Astfel, volumul strugurilor exportați în UE în perioada septembrie-octombrie a crescut de 5,8 ori, comparativ cu aceeași perioada din 2013. Principalele țări exportatoare au fost România, Polonia și Suedia. Numărul companiilor exportatoare s-a majorat pînă 16, adică de 4 ori mai multe față de anul precedent. În creștere a fost și exportul de mere pe piața comunitară – cu 2,7 ori. Însă totuși, cota de 40 mii tone alocată de UE pentru RM la exportul merelor a fost valorificată doar în proporție de 25 la sută. Principala piață de export au fost și continuă să fie România. Numărul de companii exportatoare a crescut de la 4 la 11. Exportul de prune a înregistrat o creștere de 8,1ori, fiind livrate în România, Cehia, Letonia și Polonia. Creșteri au fost înregistrate la exportul de vinuri, aproximativ cu 26% mai mult decît în septembrie - octombrie 2013. Principalele piețe de export – România, Polonia și Republica Cehă. La cereale creșterea a fost de 77%. S-a majorat esențial exportul de orz și porumb, iar de porumbul dulce congelat a crescut cu peste 3ori față de perioada similară a anului trecut. Pentru ca să fie valorificate plenar prevederile ALSAC trebuie a fi diversificată lista produselor exportate pe piața UE, îmbunătățită infrastructura calității și asigurat un sistem viabil în domeniul standardizării, a specificat Adrian Lupușor. ”În anii 2015-2017 vor fi acordate de la 110 pînă la 120 mil. euro pentru restructurarea sectorului agricol prin instrumentul european de vecinătate, de asemenea va fi acordată asitență tehnică și consultaivă,” - a spus expertul Tatiana Sava, „Avem nevoie de 5-7 ani pentru a ne adapta la normele europene. Acest termen a fost necesar și altor țări precum România și Țările Baltice,” - a concluzionat Dumitru Budianschi, director de programe la Expert-Grup. În nouă luni ale anului curent, potrivit Biroului Național de Staistică exporturile pe piața UE au constituit 904,8 mil. dolari SUA, cu o majorare de 15% fașă de peioada respectivă a anului trecut.

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.