Știri
Modernizarea conceptuală a regimului inspecției muncii
Inspectoratul de Stat al Muncii exercită controlul de stat asupra respectării actelor legislative și normative în domeniul muncii și al securității și sănătății în muncă, în toate întreprinderile, instituțiile și organizațiile, indiferent de tipul de proprietate și forma juridică, angajatorii individuali care angajează lucrători, precum și în raport cu autoritățile administrației publice centrale și locale. Controlul se exercită în orice loc în care se desfășoară activitatea sau în legătură cu care există indicii rezonabile privind desfășurarea acesteia
În Monitorul Oficial din 30 decembrie 2025 a fost publicată și a intrat în vigoare Legea nr. 311 din 18.12.2025 pentru modificarea unor acte normative (actualizarea cadrului normativ privind Inspectoratul de Stat al Muncii), scopul căreia este crearea unui mecanism unitar și coerent de efectuare a controlului de stat în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă, care sa asigure echilibrul dintre necesitatea exercitării funcției de supraveghere a statului și protecția drepturilor subiecților supuși controlului.
În opinia autorilor modificărilor intrate în vigoare, intervențiile reprezintă о reformă structurală a Legii nr. 140/2001 privind Inspectoratul de Stat al Muncii, care nu se limitează la actualizarea terminologiei sau la simpla includere a normelor procedurale, ci vine cu о modernizare conceptuală a regimului inspecției muncii.
Astfel, pe lângă concretizarea unor prevederi din legea prenotată, aceasta va fi completată cu un articol nou care va reglementa drepturile subiectului supus controlului.
Conform noilor prevederi, în procesul efectuării controlului, subiectul supus controlului este în drept să verifice delegația de control și să ia cunoștință de legitimația de serviciu a inspectorului de muncă; să fie informat referitor la drepturile și obligațiile sale; să conteste acțiunile inspectorilor de muncă; să prezinte dovezi și explicații în favoarea sa; să ceară anexarea la procesul-verbal de control a oricăror documente sau copii ale acestora, pe care are dreptul să aplice semnătura și să dea explicații în scris, precum și să ceară includerea în actul de control a mențiunilor cu privire la unele fapte sau drepturi/obligații.
Totodată, subiectul va fi în drept să ia cunoștință de procesul-verbal de control și de alte documente întocmite în cadrul controlului; să asiste personal sau prin reprezentantul său în procesul controlului; să obțină acces gratuit și autorizat la toată informația și documentele care se referă la controalele efectuate sau care vor fi efectuate asupra sa, cu excepția informațiilor care ar permite identificarea petentului; să documenteze acțiunile inspectorilor de muncă și ale persoanelor care îi însoțesc în interes de serviciu prin proba cu martori şi/sau prin intermediul altor mijloace, precum mijloacele de înregistrare foto, video, audio etc.; să transmită, încarce, prezinte probe în scopul executării prescripției și să semneze electronic procesul-verbal de control.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *
346 vizualizări
Data publicării:
13 Ianuarie /2026 07:46
Catalogul tematic
Noutăți | Legislația muncii
Etichete:
securitatea muncii | control de stat | legislatia muncii
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.