Știri
Modernizarea și digitalizarea procedurilor administrative
Guvernul urmează să aprobe Regulamentul privind modul de examinare și de soluționare a cauzelor contravenționale în formă electronică sau cu convertirea documentației în format electronic ușor accesibil, inclusiv cu utilizarea semnăturii electronice simple, implementarea căruia va asigura modernizarea administrației publice, oferind cetățenilor și autorităților soluții sigure, eficiente și accesibile pentru gestionarea cauzelor contravenționale.
Conform proiectului Regulamentului, analizat în cadrul ședinței secretarilor generali de stat, prevederile actului normativ vor fi opozabile agenților constatatori, instituțiilor și părților implicate în constatarea, examinarea și soluționarea cauzelor contravenționale, contravenienților incluzând proceduri care utilizează documentul electronic și semnătura electronică simplă.
În condițiile aprobării proiectului în redacția autorului, Regulamentul va reglementa scopul, obiectivele și domeniul de aplicare, prevederile generale privind funcțiile, principiile generale, subiecții raporturilor juridice, drepturile și obligațiile acestora, cu accent pe digitalizarea și simplificarea procesului contravențional, prin integrarea unei soluții moderne de captare și arhivare electronică a semnăturii electronice simple direct pe dispozitivele electronice.
Regulamentul prevede atingerea a unui șir de obiective inclusiv:
- digitalizarea proceselor contravenționale – asigurarea desfășurării tuturor etapelor legate de examinarea cauzelor contravenționale în format electronic, eliminând necesitatea actelor procesuale fizice;
- simplificarea și eficientizarea procedurilor – reducerea duratei proceselor și a efortului administrativ prin utilizarea tehnologiilor digitale;
- accesibilitatea – garantarea accesului rapid și ușor la actele procesuale contravenționale pentru toate părțile implicate, prin convertirea materialelor în formă electronică;
- promovarea utilizării semnăturii electronice simple – asigurarea autenticității și integrității actelor procesuale prin utilizarea semnăturii electronice simple, pe mijloace electronice;
- sporirea transparenței – crearea unui sistem care să permită o urmărire clară a proceselor și deciziilor, contribuind la reducerea riscului de erori sau abuzuri;
- reducerea costurilor – diminuarea cheltuielilor asociate cu gestionarea actelor procesuale fizice, precum hârtia, arhivarea și transportul.
În afirmația autorilor, elaborarea proiectului a fost determinată de necesitatea stringentă de a moderniza și eficientiza procesul de constatare și examinare a cauzelor contravenționale. Contextul actual, caracterizat prin utilizarea predominantă a documentelor fizice, a generat multiple provocări pentru autorități și cetățeni. Printre acestea se numără birocrația excesivă, timpii lungi de procesare, riscul pierderii sau deteriorării documentelor și consumul ridicat de resurse financiare și materiale.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *
169 vizualizări
Data publicării:
20 Ianuarie /2025 07:56
Catalogul tematic
Servicii electronice | Noutăți
Etichete:
digitalizare
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.