Monitorul SFS
Activități de educare a conformării benevole
Direcţia Administrare Fiscală Ciocana a Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun.Chişinău în scopul continuării acţiunilor de conformare a contribuabililor incluşi în lista programului de conformare pentru anul 2015 a desfăşurat la data de 03 noiembrie şedinţă de conformare cu participarea a 29 de agenţi economici.
În cadrul şedinţei de conformare contribuabilii au fost informaţi cu prevederile programului de conformare fiscală voluntară care prevede respectarea legislaţiei fiscale de către contribuabili în mod benevol fără aplicarea de către autorităţile competente a măsurilor de constrîngere dar și cu riscurile ce pot apărea în cazul neconformării.
S-a atenţionat la necesitatea reflectării salariilor reale, precum și posibilitatea aplicării metodelor îndirecte de estimare a lor în caz de neconformare .
Tuturor agentilor economici le-au fost înmînate scrisori privind necesitatea conformării benevole si neutilizarea schemelor de eschivare de la plata obligaţiunilor fiscale, declararea valorii integre a salariului achitat angajaţilor, utilizarea in cadrul activitatii economice a serviciilor numai de persoane oficial angajate.
via | www.fisc.md
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
3

1749 vizualizări
Data publicării:
04 Noiembrie /2015 11:00
Catalogul tematic
Noutăți fiscale
Etichete:
conformare fiscală
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *