Monitorul SFS

Discuții de eficientizare a administrării fiscale – subiect de dialog dintre conducerea SFS și oameni de afaceri

Serviciul Fiscal de Stat a inițiat, la nivel de conducere, o serie de întruniri cu reprezentanți ai mediului de afaceri. Scopul acestora este sporirea încrederii cetățenilor în administrația fiscală, consolidarea relațiilor dintre contribuabili și Serviciul Fiscal de Stat, precum și menținerea unui dialog constant cu mediul de afaceri. Imediat, după 1 aprilie 2017, când autoritatea fiscală națională a fost reorganizată și activează deja ca o entitate juridică unică – Serviciul Fiscal de Stat, s-a impus necesitatea instituirii unui dialog direct și constructiv între SFS și mediul de afaceri. În acest sens, pe parcursul săptămânii curente, directorul SFS, Serghei Pușcuța, a avut o serie de întrevederi cu reprezentanți ai mediului de afaceri din raioanele Rezina, Cimișlia și Basarabeasca. Conducerea SFS este interesată de a se informa din prima sursă despre beneficiile, dar și neajunsurile ce se înregistrează în urma restructurării SFS. În cadrul întrunirilor, care se desfășoară într-o ambianță constructivă, se iau în dezbatere probleme stringente ale agenților economici, dar care ar avea tangență și cu modificările de ultimă oră ce vizează reorganizarea autorității fiscale. De asemenea, dialogul este direcționat spre găsirea de soluții reciproc acceptabile pentru a depăși impedimentele, a înscrie rezultate bune ce consolidează mediul de afaceri din Republica Moldova. Întrevederile conducerii SFS cu reprezentanții mediul de afaceri vor avea loc săptămânal și vor cuprinde toate raioanele Republicii Moldova.

via | www.fisc.md

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat

1183 vizualizări

Data publicării:

06 Octombrie /2017 11:32

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

serviciul fiscal de stat | oameni de afaceri | restructurare | dezbateri

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon