Monitorul SFS
Eficientizarea controalelor fiscale operative
În vederea conformării la cadrul legal a contribuabililor, în cadrul Serviciului Fiscal de Stat a fost creat un grup operativ, care urmează să efectueze controale fiscale pe întreg teritoriul țării.
Acțiunile respective au menirea atât de aducere în cadrul legal a contribuabililor din teritoriu, cât și disciplinizarea IFS teritoriale în vederea exercitării atribuțiilor ce le revin, în special la efectuarea controalelor fiscale operative. Astfel, la data de 20.03.2014, au fost efectuate verificări operative la agenții economici ce activează în raza raionului Sângerei.
Drept rezultat al acțiunilor întreprinse, funcționarii fiscali au efectuat 19 verificări operative la contribuabilii ce desfăşoară activitate de întreprinzător în raza de deservire a IFS pe raionul Sângerei. Urmează a fi aplicate sancţiuni în sumă totală de circa 206 000 lei.
Menţionăm că cele mai frecvente încălcări constituie:
- Nerespectarea regulilor de efectuare a decontărilor băneşti în numerar cu utilizarea maşinii de casă şi control – 19 cazuri;
- Lipsa documentelor de provenienţă a mărfurilor comercializate – 9 cazuri.
Serviciul Fiscal de Stat va asigura continuitatea acțiunilor de control și în alte unități administrativ-teritoriale, întru conformarea la cadrul legal a tuturor contribuabililor per ansamblu.
via | www.fisc.md
2459 vizualizări
Data publicării:
26 Martie /2015 09:25
Catalogul tematic
Noutăți fiscale
Etichete:
controale fiscale | contribuabili | SFS | agenti economici
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *