Monitorul SFS

Elevii din Chișinău dezbat tema impozitelor locale și cele de stat

Pe 21 noiembrie în incinta Liceului Academiei de Științe din Moldova s-au desfășurat Cupa Șefului SFS la dezbateri „World Schools Style”. Tema moțiunii „Acest guvern consideră că cetățenii trebuie să achite impozitele mai mult la bugetele locale decât la bugetul de stat” a fost pregătită pe parcursul a două săptămâni de elevi din diverse licee din Chişinău. Tinerii s-au informat asupra subiectului dezbaterilor, au analizat informația prezentată de angajații IFS și au pregătit argumente pro și contra moțiunii. Echipele de debateri au provenit din 12 licee din municipiul Chișinău. În finală au ajuns echipele „Republica” și „Învingătorii”, iar Cupa a fost luată de „Republica” formată din elevii Cicati Carolina, Prestescu Nicoleta de la Liceul AŞM şi Plecan Alexandru, elev al liceului „M. Kogălniceanu”. Învingătorii au primit voucher-uri pentru a procura cărți din Librăria „Cartier”. În cadrul evenimentului Pavel Cerbușca, manager al proiectului, a mulțumit pentru deschidere și implicare șefului IFS Ion Prisăcaru și s-a arătat convins că parteneriatul dintre IFS și Liceul Academiei de Științe va continua, iar tânăra generație va învăța mai multe despre impozitele și taxele din Republica Moldova Evenimentul face parte din planul de acțiuni al SFS pentru anul 2015 și își propune să popularizeze legislația fiscală în instituțiile de învățământ.

via | www.fisc.md

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat

1838 vizualizări

Data publicării:

25 Noiembrie /2015 10:00

Domeniu:

Noutăți fiscale

Etichete:

elevii | Chisinau | impozit | cupa sefului sfs | dezbateri

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon