11
11
2013

1356

IFS pe municipiul Chişinău combate transportul ilicit de pasageri
Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun. Chişinău, întru combaterea fenomenului de desfăşurare a activităţii ilicite de transportare a călătorilor, precum şi conformării benevole a contribuabililor, la data de 08.11.2013, de comun cu angajaţii Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Transportului, a efectuat controale fiscale prin metoda verificării operative la contribuabilii care desfăşoară activitate de prestare a serviciilor de transport.
Astfel, urmare a verificărilor efectuate au fost depistate 8 cazuri de transportare ilicită a călătorilor, fiind întocmite 8 procese-verbale cu privire la contravenţie pentru încălcarea prevederilor art. 263 alin. 1 al Codului Contravenţional, suma totală de sancţiuni contravenţionale constituind 5600 lei. Este de menţionat faptul că 2 unităţi de transport, din cele verificate, au fost ridicate de către colaboratorii MAI.
De asemenea, a fost depistat un caz de transportare a pasagerilor fără eliberarea biletelor de călătorie, fapt pentru care a fost întocmit act de control, respectiv agentul economic urmează a fi sancţionat în conformitate cu art. 254 alin. 4 al Codului fiscal.
via www.fisc.md
-
Domeniu:
-
Instituție: