Monitorul SFS
Lista câștigătorilor ediției speciale a Loteriei fiscale
Serviciul Fiscal de Stat a publicat lista învingătorilor ediției speciale a Loteriei fiscale dedicată sărbătorilor de iarnă.
Astfel, cei 100 de contribuabili desemnați învingători vor beneficia de premii în sumă a câte 1500 lei. Premiile vor fi transferate câștigătorilor pe conturile de card, în lei, în maximum 10 zile după publicarea listei. Lista câștigătorilor poate fi consultată aici.
În cadrul etapei speciale dedicată sărbătorilor de iarnă au participat 7 104 006 tranzacții efectuate cu carduri bancare, în sumă totală 2 260 659 017,13 lei, informația fiind recepționată de la băncile comerciale licențiate emitente din Republica Moldova.
Precizăm că, în cadrul ediției speciale a Loteriei fiscale dedicată sărbătorilor de iarnă din anul 2021 se atestă o creștere cu 42,43% a numărului de tranzacții efectuate cu cardul, comparativ cu ediția similară din anul 2020, iar suma tranzacțiilor - cu 41,81%.
Concursul “Loteria fiscală” este organizat în conformitate cu prevederile Regulamentului privind desfășurarea concursului “Loteria fiscală” aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 657/2019. Tragerile la sorți şi validarea câștigătorilor loteriei are loc în prezența comisiei, numită prin ordin de către directorul Serviciului Fiscal de Stat.
Tranzacţiile câştigătoare sunt selectate din numărul total de tranzacţii participante la concursul “Loteria fiscală”, aleatoriu, în mod automatizat, în baza tranzacţiilor efectuate cu cardul bancar, prin intermediul platformei Random.org.
Serviciul Fiscal de Stat susține măsurile de diminuare a numeralului în economia națională, și Vă îndeamnă să efectuați achitările cu cardul, participând astfel în cadrul concursului Loteria fiscală!
via | sfs.md
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
1405 vizualizări
Data publicării:
07 Februarie /2022 11:24
Catalogul tematic
Loteria fiscală
Etichete:
loteria fiscala | servicii electronice
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.