Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Aplicarea Planului de remediere în procedura contravențională reprezintă un beneficiu pentru persoana vizată, întrucât în acest caz acesteia nu i se va aplica o sancțiune contravențională, dar i se va acorda un termen pentru remedierea încălcării. Planul de remediere reprezintă o anexă la procesul-verbal cu privire la contravenție, în care agentul constatator stabilește,
Prin contractul de locațiune, o parte (locator) se obligă să dea celeilalte părți (locatar) un bun determinat individual în folosință temporară sau în folosință şi posesiune temporară, iar aceasta se obligă să plătească chirie (art. 1251 din Codul civil). Contractul de locațiune a unui bun imobil sau mobil dintre persoanele juridice şi persoanele fizice
În Regulamentul privind condițiile și procedura de acordare a subvențiilor în avans pentru proiectele start-up din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural (FNDAMR) au fost operate modificări. Ordinul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului nr. 84 din 14 aprilie 2021 cu privire la modificarea Ordinului MADRM nr. 153/2018 cu privire la implementarea HG nr. 507/2018 pentru aprobarea Regulamentului menționat a fost publicat în MO. Astfel, Ordinul 153/2018 va conține și cererea de solicitare a subvenției în avans pentru submăsurile nr.1-5 (stimularea investițiilor pentru producerea legumelor și a fructelor pe teren protejat; stimularea investițiilor pentru înființarea, modernizarea și defrișarea plantațiilor multianuale; stimularea investițiilor pentru utilarea și renovarea tehnologică a fermelor zootehnice;
Autorizarea executării construcțiilor în localități se va face doar în baza documentației de urbanism. Totodată, sunt prevăzute excepții pentru localitățile rurale cu o populație ce nu depășește 3000 locuitori
În conformitate cu legislația în vigoare, finanțarea instituțiilor de învățământ primar, secundar (gimnazii, licee) sau general din RM, derivă din statutul acestora: public (de stat) sau privat.
Agentul economic obligat să utilizeze echipamentele de casă și de control (ECC) conectate la Sistemul informațional autorizat „Monitorizarea electronică a vânzărilor” (SIA ,,MEV”), începând cu 1 ianuarie 2023, în procesul de înlocuire a ECC în conformitate cu Decizia Comisiei interdepartamentale pentru ECC, a casat din evidență ECC împreună cu memoria fiscală stocată pe cardurile SD conform actelor de casare cu distrugerea fizică a lor (prin malaxor).
În luna aprilie 2022, angajatei întreprinderii, care se află în concediu de îngrijire a copilului, i s-a acordat ajutor material cu ocazia sărbătorilor pascale, iar începând cu luna , aceasta a revenit la serviciu din concediu de îngrijire a copilului, în care s-a aflat începând cu anul 2021.
Dreptul și mărimea scutirii pentru persoanele întreținute acordate persoanei fizice la calcularea impozitului pe venit este stabilit în art. 35 al Codului fiscal
Contractul individual de muncă (CIM), conform art. 45 din Codul muncii (CM), este o înţelegere dintre salariat şi angajator, prin care salariatul se obligă să presteze o muncă într-o anumită specialitate, calificare sau funcţie, să respecte regulamentul intern al unităţii, iar angajatorul se obligă să-i asigure condiţiile de muncă prevăzute de CM,
Criteriul de bază de identificare a persoanelor asigurate în sistemul public de asigurări sociale reprezintă codul CPAS – un numeric din 11 cifre. La contul personal de asigurări sociale are loc acumularea informaţiei despre contribuţiile de asigurări sociale calculate, plătite și declarate pentru fiecare asigurat, în baza căruia se stabilesc prestaţiile de asigurări sociale prevăzute de legislație. Casa Națională de Asigurări Sociale propune pentru consultări publice proiectul hotărârii de Guvern pentru aprobarea Regulamentului privind modul de ţinere a Registrului de stat al evidenţei individuale în sistemul public de asigurări sociale.
Agenții economici, la solicitarea restituirii sumei TVA aferente prestării serviciilor prin intermediul mijloacelor electronice, nu vor mai fi obligați să prezinte documentele confirmative cu aplicarea semnăturii electronice sau olografe a beneficiarului.
Autorizaţiile pentru exploatarea spaţiilor de depozitare pentru antrepozitarea vamală a mărfurilor se vor acorda cu condiţia ca respectivele spaţii să nu fie utilizate în scopul vânzării cu amănuntul, cu excepţia cazului în care mărfurile sunt vândute cu amănuntul în oricare dintre următoarele situaţii: cu scutirea de la plata drepturilor de import a călătorilor
Ministerul Finanțelor a înaintat pentru consultări publice proiectul Regulamentului privind asumarea angajamentelor multianuale, elaborat întru executarea art.66 alin.
Considerații generale privind radierea din oficiu a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali Întâi de toate considerăm necesară elucidarea unor aspecte importante despre radierea din oficiu a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali.
Structurile asociative ale producătorilor și ale comercianților care plasează pe piață și comercializează produsele ambalate, în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 379 din 18.06.2025 cu privire la stabilirea Sistemului
Ținând cont de creșterea semnificativă a prețurilor la carburanți, în anul curent Guvernul a decis compensarea parțială a accizei la motorina utilizată de producătorii agricoli, aprobând Regulamentul privind modul de repartizare a mijloacelor Fondului național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural pentru compensarea parțială a accizelor la motorină utilizată de producători agricoli în anul 2022 (Regulament). Pentru a aduce mai multă claritate în ceea ce ține de mecanismul de acordare a compensației, care sunt consecințele fiscale și cum se vor contabiliza sumele subvenției, publicăm în ediția din iunie a revistei
Compania nerezidentă, întru desfășurarea activității de întreprinzător pe teritoriul RM, a deschis o sucursală. Urmează sau nu sucursala nerezidentului să rețină la sursa de plată impozitul pe venit din veniturile sub formă de mijloace bănești transferate către compania nerezidentă (întreprindere mamă)? Se califică aceste venituri drept dividende? În conformitate cu art. 240 Codul Civil, sucursala este o subdiviziune separată a persoanei juridice, situată în afara sediului acesteia, care are aparenţa permanenţei, propria conducere şi dotarea materială necesară pentru a desfăşura o parte sau toate activităţile persoanei juridice.
Angajatorul este în drept să deducă cheltuielile pentru studiile profesionale/de perfecţionare profesională, suportate în folosul angajaţilor pe parcursul perioadei fiscale, cu condiţia că asemenea cheltuieli sunt suportate exclusiv în cadrul activităţii de întreprinzător şi că se ţine cont de necesitatea acestor studii/perfecţionări pentru categoria şi specificul de activitate a angajaţilor.
Conform Codului civil, moștenirea este transmiterea patrimoniului (masa succesorală) unei persoane fizice decedate (defunct, cel care a lăsat moștenirea) către una sau mai multe persoane (moștenitori). Pot fi moștenitori doar persoanele fizice care sunt în viață la momentul deschiderii moștenirii sau persoanele juridice care există la momentul deschiderii moștenirii.
Persoanele cu dizabilități ale aparatului locomotor vor putea alege, la cerere, în schimbul compensației prevăzute1 la art.49 alin.(2) din Legea nr.60/2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, dreptul de a importa, o dată la 5 ani, cu scutire de drepturi de import, un mijloc de transport (reutilat în mod corespunzător), clasificat la poziția tarifară 8703 (cu capacitatea cilindrică a motorului de până la 2500 cm3 inclusiv), indiferent de termenul de exploatare.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *