Panorama

Cipru, Bulgaria, Croaţia, Spania şi România, statele cu cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei din UE

Rata anuală a inflaţiei în zona euro s-a situat în teritoriu pozitiv în iunie, ajungând la 0,1%, de la minus 0,1% în mai şi minus 0,2% în aprilie, în timp ce Uniunea Europeană a înregistrat inflaţie zero, de la minus 0,1% în mai şi minus 0,2% în aprilie, arată datele publicate, vineri, de Oficiul European de Statistică (Eurostat). În iunie, ţările cu cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei au fost: Belgia (1,8%), Suedia (1,2%) şi Malta (1%), iar statele care au înregistrat rate anuale negative ale inflaţiei au fost Cipru (minus 2%), Bulgaria (minus 1,9%), Croaţia (minus 1,2%), Spania (minus 0,9%), România şi Slovacia (ambele cu minus 0,7%), Letonia (minus 0,6%), Luxemburg şi Polonia (ambele cu minus 0,4%), Italia şi Olanda (ambele cu minus 0,2%), Cehia şi Ungaria (ambele cu minus 0,1%). Comparativ cu luna mai 2016, inflaţia a scăzut în două state membre (România şi Malta), a crescut în 17 ţări membre şi a rămas stabilă în opt. În cazul zonei euro, cel mai semnificativ impact asupra creşterii preţurilor l-au avut restaurantele şi cafenelele (cu o creştere 0,11 puncte procentuale), chiriile şi tutunul (ambele cu o creştere de 0,06 puncte procentuale). La polul opus s-au situat combustibilii pentru transport (minus 0,41 puncte procentuale), combustibilul pentru încălzire (minus 0,16 puncte procentuale) şi gazele naturale (minus 0,13 puncte procentuale). Banca Centrală Europeană mizează pe o creştere a preţurilor de sub 2%, însă inflaţia în zona euro s-a situat sub această ţintă încă de la începutul lui 2013, iar anul trecut a coborât chiar şi în teritoriu negativ, în condiţiile în care preţul la petrol s-a redus semnificativ.

via | www.economica.net

1742 vizualizări

Data publicării:

16 Iulie /2016 09:00

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

Cipru | Spania | România | rata inflației | UE | cresterea preturilor

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon