Panorama
Deficitul de capital al băncilor din Grecia este sub 20 de miliarde de euro
Suma necesară pentru recapitalizarea creditorilor eleni va fi sub 20 de miliarde de euro (22,7 miliarde de dolari). Anunțul a fost făcut marți pentru Reuters de surse bancare care au dorit să-și păstreze anonimatul.
Banca Centrală Europeană derulează teste de stres în rândul principalelor instituții financiare elene — National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank și Eurobank — pentru a ști cu exactitate care este necesarul lor de capital și pentru a decide viitoarea strategie referitoare la creditorii din Grecia. Conform prevederilor celui de-al treilea program de asistență financiară pentru Grecia, sistemul bancar elen va primi fonduri de 10 — 25 miliarde de euro pentru recapitalizare.
Deficitul de capital pentru cele patru bănci sistemice ar trebui să fie sub 20 miliarde de euro, susțin sursele, citate de Agerpres.
În ultimii ani, situația băncilor elene s-a înrăutățit pe fondul declinului economiei și al majorării valorii creditelor neperformante, astfel încât acestea vor avea nevoie de a treia recapitalizare, începând din 2010 până în prezent, când Grecia a avut nevoie de asistență financiară pentru a evita intrarea în incapacitate de plată.
Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF) — principalul acționar al băncilor elene — este instituția care s-a ocupat de recapitalizarea acestor instituții. Piraeus Bank, Alpha, National Bank of Greece și Eurobank, care împreună controlează aproximativ 91% din industria bancară grecească, au fost sprijinite de Uniunea Europeană și Fondul Monetar Internațional care, în cadrul precedentelor programe de asistență financiară pentru Grecia, au pus deoparte 50 de miliarde de euro pentru curățarea sectorului bancar elen.
via | bani.md
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1594 vizualizări
Data publicării:
20 Octombrie /2015 14:30
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
deficit de capital | banci | grecia
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *