21
04 2015
549

Guvernul elen obligă instituţiile statului să îşi transfere rezervele de numerar la banca centrală

Guvernul elen a emis luni un ordin care obligă instituţiile statului să îşi transfere rezervele de numerar la banca centrală, în condiţiile în care se apropie termenul la care Grecia trebuie să plătească o nouă rată la FMI, precum şi salariile angajaţilor publici, transmite Bloomberg.

Entităţile guvernului central sunt obligate să îşi depoziteze rezervele de numerar şi să transfere depozitele la termen la Banca Greciei. Decizia a fost luată din cauza unor nevoi urgente şi neprevăzute, se arată în ordin.

Decizia de a confisca practic rezervele de numerar depozitate în prezent la băncile comerciale ar putea aduce guvernului circa 2 miliarde de euro, au declarat două persoane apropiate situaţiei. Banii vor fi folosiţi pentru respectarea unor obligaţii ale statului, precum rambursarea unei tranşe de 770 de milioane de euro către FMI, pe 12 mai, au arătat sursele.

Negocierile dintre guvernul Greciei şi creditorii ţării sunt blocate, iar timpul pentru evitarea intrării în incapacitate de plată se epuizează. Cele două părţi nu au stabilit nici măcar ţintele bugetului pe 2015, a declarat luni un oficial reprezentând creditorii.

Un purtător de cuvânt al Ministerului elen de Finanţe a refuzat să comenteze.

Preţul obligaţiunilor statului elen pe termen de trei ani a scăzut, iar randamentul acestora a urcat cu 1,38 puncte procentuale, la 28,1%.

Indicele ASE al bursei din Atena în închis în declin cu 0,1%.

Fără fondurile agenţiilor statului, guvernul nu ar putea să plătească salariile şi pensiile, la sfârşitul lunii aprilie. Noile fonduri vor fi suficiente pentru plata salariilor şi a tranşei către FMI, au spus sursele.

Liderii europeni vor ca Grecia să prezinte măsuri concrete pentru reformarea economiei, iar propunerile vor fi analizate la o întâlnire a miniştrilor de Finanţe la Riga, Letonia, pe 24 aprilie.

via | www.zf.ro

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.