Panorama

Preţul petrolului a revenit pe scădere din cauza supraofertei din piaţă

Preţurile petrolului au revenit joi pe un trend descendent, din cauza temerilor investitorilor legate de supraoferta din piaţă, dar pe ansamblul lunii martie sunt pe cale să înregistreze cea mai bună evoluţie după aprilie 2015, relatează MarketWatch. Cotaţia petrolului WTI, de referinţă pe piaţa americană, cu livrare în luna mai, a scăzut cu 1,4%, la 37,78 dolari pe baril. Petrolul Brent, de referinţă la Londra, cu livrare în mai, a coborât cu 0,8%, la 39,72 dolari pe baril. Scăderea de joi a cotaţiilor a fost provocată de date referitoare la creşterea stocurilor de petrol din Statele Unite, pentru a şaptea săptămână consecutiv, scrie NEWS.ro. Preţurile petrolului şi-au revenit în ultimele câteva săptămâni de la minime de circa 30 de dolari pe baril atinse la începutul acestui an, datorită scăderii producţiei în SUA şi a aşteptărilor ca marii producători să decidă limitarea livrărilor, la o întâlnire programată să aibă loc pe 17 aprilie, la Doha. Stocurile globale de petrol se menţin însă aproape de niveluri record, iar cele din SUA se află la cel mai ridicat nivel din ultimii peste 80 de ani.

via | www.economica.net

1105 vizualizări

Data publicării:

01 Aprilie /2016 11:30

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

preţuri | petrol | livrare | productie | producatori | baril | wti

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon