Panorama

Prognozele Băncii Mondiale creează depresie pe pieţe

Preţul cuprului, un barometru al sănătăţii economiei globale, şi cotaţiile acţiunilor de pe marile burse europene au scăzut ieri după ce Banca Mondială (BM) a redus prognoza de creştere pentru economia globală şi a avertizat asupra riscului ca stagnarea din zona euro să devină permanentă. Euro s-a depreciat, de asemenea, la minimul ultimilor nouă ani faţă de dolar şi sub nivelul la care a fost pus în circulaţie. BM a diminuat estimarea privind creşterea economiei mondiale anul acesta de la 3,4% la 3%. Pentru zona euro, instituţia prognozează un avans de 1,1%, a atenţionat că inflaţia slabă ar putea persista şi a îndemnat Banca Centrală Europeană să activeze un nou program de printare de bani pentru achiziţii de active pentru a stimula creşterea. Preţurile cuprului s-au prăbuşit cu până la 8%, la minimul ultimilor cinci ani în condiţiile în care BM a avertizat că economia mondială este prea dependentă de SUA. În SUA, cea mai mare economie a lumii, vânzările de retail au scăzut în mod neaşteptat în decembrie, provocând fiori investitorilor de pe Wall Street. Pe bursele europene, acţiunile marilor companii de minerit s-au prăbuşit cu până la 12%. Indicele FTSE 100 al bursei de la Londra înregistra spre sfârşitul şedinţei de tranzacţionare o scădere de aproape 3%. Indicii DAX, al bursei de la Frankfurt, şi CAC 40, al bursei de la Paris, au scăzut cu 1,3% respectiv 1,5%. „Consumul slab, investiţiile anemice şi inflaţia lentă se pot alimenta reciproc provocând o spirală deflaţionistă în zona euro“, se arată într-o analiză a BM.

via www.zf.ro

1057 vizualizări

Data publicării:

15 Ianuarie /2015 11:15

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Banca Mondială | economie | actiuni | burse europene

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon