Panorama

România a avut cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană

România a înregistrat în trimestrul trei cea mai puternică creştere economică din UE comparativ cu trimestrul precedent şi se află pe locul al doilea în privinţa avansului faţă de aceeaşi perioadă a anului 2014, potrivit estimărilor publicate vineri de serviciul european de statistică Eurostat, conform Mediafax. Astfel, România este pe primul loc în UE, cu un avans al PIB de 1,4% în intervalul iulie-septembrie, comparativ cu trimestrul al doilea, urmată de Polonia şi Slovacia, cu 0,9%, şi Spania cu 0,8%. Comparativ cu trimestrul trei din 2014, Cehia a înregistrat cel mai rapid ritm de creştere a PIB, de 4,3%, în timp ce România se află pe locul al doilea, cu un avans de 3,6%, similar cu cel al Poloniei, în timp ce PIB-ul Slovaciei a urcat cu 3,5%. Economia zonei euro a crescut în trimestrul al treilea cu 0,3% faţă de trimestrul precedent, în timp ce la nivelul Uniunii Europene avansul a fost de 0,4%.

via | www.mediafax.ro

1168 vizualizări

Data publicării:

16 Noiembrie /2015 10:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

România | crestere economica | Uniunea Europeană | zona euro

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon