Panorama

S&P retrogradează sectorul bancar polonez

Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor’s şi-a înrăutăţit perspectiva de risc privitoare la sectorul bancar polonez la „negativă“ de la „stabilă“, potrivit Warsaw Business Journal. Perspectiva negativă ne reflectă opinia potrivit căreia capacitatea sectorului bancar de a absorbi pierderi şi de a face faţă şocurilor s-ar putea diminua în următorii doi ani, se arată într-un comunicat la S&P. Potrivit agenţiei, noua taxă impusă în sectorul bancar (de 0,44% din active), majorarea contribuţiilor către Fondul de Garantare (BFG) şi eventualul cost al conversiei creditelor în franci elveţieni, cât şi mediul „dificil“ caracterizat de rate scăzute ale dobânzilor vor eroda semnificativ profiturile băncilor.  În opinia noastră, acest lucru va duce la scăderea rezervelor de capital în sectorul bancar şi capacitatăţii de a genera business nou, în specialîn cazul băncilor mai mici. Mai mult, credem că structura sectorului bancar se poate schimba în timp, pe fondul presiunilor de consolidare şi deciziilor strategice ale companiilor-mamă străine se mai arată în declaraţia agenţiei de evaluare financiară. În plus, în opinia Standard & Poor’s capacitatea sectorului privat de a face faţă costurilor în creştere ale datoriei în monedă străină s-ar putea diminua dacă perspectivele economice şi zlotul se vor deprecia în continuare. În ansamblu, agenţia a declarat că „sistemul bancar polonez are în faţă un trend negativ în ceea ce priveşte riscul, economia şi industria în următorii doi ani“.În România, polonezii de la Getin Holding au construit Idea Bank pe scheletul Romanian International Bank (RIB). În ianuarie, S&P a redus ratingul Poloniei, avertizând că politicile noului guvern pun în pericol instituţiile ţării. Agenţia a redus ratingul datoriilor Poloniei la BBBplus, al treilea cel mai scăzut rating de investiţii, în prima decizie referitoare la ratingul ţării din 2007.

via | www.zf.ro

782 vizualizări

Data publicării:

10 Februarie /2016 11:30

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

S&P | sector bancar | Polonia | investiţii

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon