Diverse

Prețurile de transfer: Noi reglementări pentru conformare fiscală în Republica Moldova

Într-un context global marcat de intensificarea controalelor fiscale și de complexitatea reglementărilor în domeniul prețurilor de transfer, companiile multinaționale identifică acest domeniu ca un factor de risc fiscal major în statele în care își desfășoară activitatea.

 

EY Moldova împreună cu EY România vor organiza la Chișinău, miercuri, 11 decembrie 2024, Conferința “Prețuri de Transfer - Noi reglementări și considerații practice”, pentru a discuta despre noile cerințe și reglementari din domeniul prețurilor de transfer introduse în legislația fiscală din Republica Moldova începând cu 1 ianuarie 2024, dar și concluzii desprinse după aproape un an de aplicare a noii legislații, inclusiv ultimele dezvoltări legislative în acest domeniu.

 

Prețurile de transfer nu mai reprezintă doar o obligație de raportare, ci o componentă critică a strategiilor de gestionare a riscurilor fiscale, astfel că este important pentru companii să aibă know-how-ul și instrumentele de analiză necesare pentru a realiza corecții voluntare și a preveni eventualele ajustări fiscale și penalități.  Se va reduce astfel riscul litigiilor fiscale, iar gradul de conformare fiscală va fi mult îmbunătățit.

 

”Într-un context internațional complex, în care problematica prețurilor de transfer este văzută de către companiile multinaționale ca un factor de risc major în sistemele fiscale ale statelor în care operează, verificarea internă a prețurilor de transfer și realizarea corecțiilor voluntare devin prioritare, ca o măsură de prudență și protecție în demersurile de conformare fiscală. Cu atât mai importante sunt acordurile de preț în avans, recent apărute în legislația fiscală din Republica Moldova și beneficiul de a avea certitudine în zona de TP pentru tranzacțiile acoperite”, a declarat Adrian Rus, Partener, Lider al Departamentului Prețuri de Transfer, EY România & Moldova, care va modera conferința de la Chișinău.

 

La lucrările conferinței organizate de EY Moldova și EY România vor participa domnul Pavel Dima, Șef adjunct al Direcției Generale Expertiză Juridică din cadrul Serviciului Fiscal de Stat. Din echipele EY România și EY Moldova, care vor susține conferința și vor răspunde întrebărilor reprezentanților companiilor, fac parte Adrian Rus - Partener, Lider al Departamentului Prețuri de Transfer EY România & Moldova, Alexandru Șipitca, Director EY Moldova, Gabriela Băncescu - Director, Departamentul de Prețuri de Transfer EY România, Iulia Samson - Manager, Departamentul de Prețuri de Transfer EY România, Ion Popovici - Manager, Departamentul Asistență Fiscală EY Moldova.

 

Temele principale de discuție vor fi:

  • Reglementările privind prețurile de transfer în Republica Moldova:

-Cerințe legislative actuale în domeniul prețurilor de transfer;

- Documentația de prețuri de transfer: cerințe de întocmire, experiență practică;

- Conceptul de Acord de Preț în Avans (APA): prezentare și beneficii.

  • Considerații practice cheie pentru conformarea cu reglementările de prețuri de transfer din Republica Moldova și cum gestionăm riscurile derivate din zona de prețuri de transfer;
  • Serviciile intra-grup din perspectiva prețurilor de transfer;
  • Perspective privind controalele fiscale în domeniul prețurilor de transfer - la ce să ne așteptăm și cum gestionăm un control fiscal care include tematica prețurilor de transfer

 

“Având în vedere interesul și utilitatea subiectelor pe care le vom dezbate în cadrul evenimentului organizat pentru mediul de afaceri din Republica Moldova pe tema prețurilor de transfer și cele mai importante aspecte legate de introducerea noii legislații pe acest segment al fiscalității, vom răspunde în detaliu întrebărilor, împreună cu invitatul nostru special din partea Serviciului Fiscal de Stat, astfel încât să oferim cea mai bună perspectivă posibilă în aplicarea prevederilor legale”, precizează Alexandru Șipitca, Director din cadrul Departamentului Asistență Fiscală EY Moldova.

 

Pentru înregistrare și mai multe detalii despre temele abordate, program și lectori, vă rugăm să accesați website-ul evenimentului https://eyconference.com/. Evenimentul este adresat tuturor companiilor din orice industrie, NU se percepe tarif de participare, iar înregistrarea se face pe bază de invitație și confirmarea înregistrării.

 

 

Despre EY România și EY Moldova

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 395.442 de angajați în peste 700 de birouri în 150 de țări și venituri de aproximativ 49,4 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2023. Rețeaua noastră este integrată la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienților servicii prin care să beneficieze de oportunitățile din întreaga lume.

Prezentă în România din anul 1992 și în Republica Moldova din anul 2001, EY furnizează, cu ajutorul celor peste 1.000 de angajați din România și Republica Moldova, servicii integrate de audit, asistență fiscală, juridică, strategie și tranzacții, consultanță către companii multinaționale și locale. Avem birouri în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Chișinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenorialului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an, în luna iunie, la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year.

 

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

550 vizualizări

Data publicării:

06 Decembrie /2024 13:11

Catalogul tematic

Noutăți | Prețuri de transfer

Etichete:

politica de prețuri

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon