Știri
Programul 373: un nou program de stimulare a investițiilor inovaționale
Pentru a sprijini dezvoltarea economiei naționale este necesară o abordare coordonată și concentrată asupra investițiilor în inovații și afaceri. În acest sens, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a elaborat și propune pentru consultări publice proiectul hotărârii Guvernului pentru aprobarea Programului de stimulare a investițiilor inovaționale „373”.
Acest program are drept scop asigurarea cu finanțări accesibile a întreprinderilor mici și mijlocii care implementează proiecte investiționale inovative, prin acordarea creditelor investiționale de către băncile comerciale din Republica Moldova cu compensarea parțială a ratei dobânzii de către stat, prin intermediul Fondului pentru antreprenoriat și creștere economică (FACEM) și garantarea, după caz, a creditelor cu garanții financiare prin intermediul Fondului de Garantare a Creditelor pentru ÎMM (FGC).
Programul compensează creditele investiționale eligibile cu o maturitate de cel puțin 3 ani, oferind compensare în mărimea necesară pentru ca rata dobânzii efective aplicată de băncile licentiate conform contractului de credit și achitată de către beneficiar să nu depășească:
7% anual pentru creditele acordate în monedă națională și 3% anual pentru creditele acordate în valută (USD sau EUR).
Pentru a deveni beneficiar a Programului, solicitanții trebuie să întrunească cumulativ o serie de criterii, printre care: să fie înregistrat în Registrul de stat al unităților de drept din RM și să nu fie în proces de insolvabilitate, reorganizare sau lichidare, să nu dețină beneficiari efectivi înregistrați și/sau rezidenți ai jurisdicțiilor care nu implementează standardele internaționale de transparență stabilite conform actelor normative ale autorității de supraveghere, precum și ale Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, să nu aibă datorii restante față de bugetul public național la data acordării creditului, să dețină un plan de afaceri și proiecții financiare care să demonstreze fezabilitatea și impactul potențial al proiectului investițional etc.
Sunt eligibile spre compensare conform Programului dobânzile aferente creditelor investiționale, cu excepția celor utilizate pentru finanțarea:
- costurilor de bunuri și servicii ori cota-parte a acestora acoperite de alte programe/proiecte de asistență și/ sau subvenții de stat, inclusiv contribuția proprie; pierderilor la schimbul valutar;
- recreditarea și finanțarea costurilor de leasing, credit, inclusiv dobânzile și comisioanele aferente;
- costurilor de arendă sau locațiune a spațiilor/oficiilor/terenurilor;
- activelor circulante, materialelor, consumabilelor, cheltuielilor administrative; cheltuielilor de remunerare a personalului;
- tehnicii agricole, care se încadrează conform criteriilor în programele de finanțare dedicate agriculturii și implementate de AIPA, ADMA, Livada Moldovei, IFAD;
- autoturismelor destinate transportului de persoane sau a imobilelor cu destinație locativă.
Valoarea maximă a creditului ce poate fi acordat de către băncile participante la Program unui beneficiar eligibil nu poate depăși 15 mil. lei. Programul va fi implementat de către Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA).
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
1747 vizualizări
Data publicării:
04 Mai /2023 08:00
Catalogul tematic
Investiții de capital
Etichete:
inovatii | atragere a investițiilor
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.