Știri

Răspunderea penală a persoanei juridice va fi consolidată

În cazul reorganizării persoanei juridice după comiterea infracțiunii, răspunderea penală se va transfera persoanelor juridice create prin reorganizare, ținându-se cont de cifra totală de afaceri, de valoarea activului patrimonial al persoanei juridice care a comis infracțiunea, precum și de partea din patrimoniul acesteia care a fost transmisă fiecărei persoane juridice participante la reorganizare.

 

Ministerul Justiției a înaintat pentru consultări publice proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (consolidarea răspunderii penale a persoanei juridice și sancționarea încălcării măsurilor restrictive internaționale) principalul obiectiv al căruia este asigurarea prevenirii și combaterea mai eficientă a faptelor infracționale și alinierea legislației naționale la standardele internaționale relevante ce reprezintă o necesitate esențială pentru integrarea RM în UE.

 

În condițiile aprobării proiectului în redacția autorului, Codul penal (CP) va fi completat cu noi prevederi ce vor reglementa răspunderea penală a persoanei juridice. Astfel, se propune expunerea în redacție nouă a art. 63 din CP care stabilește categoriile pedepselor aplicate persoanelor juridice.

 

În noile condiții, persoanelor juridice li se vor putea aplica următoarele pedepse: amendă; privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate; privarea de dreptul a beneficia de un avantaj sau ajutor public; privarea de dreptul de a participa la proceduri de achiziții publice, concesiuni, parteneriate publice-private, privatizare; privarea de dreptul de a încheia contracte cu întreprinderi de stat, întreprinderi municipale, entități de interes public, societăți comerciale cu capital majoritar de stat; plasarea sub supraveghere judiciară; afișarea sau publicarea sentinței de condamnare; închiderea unei unități a persoanei juridice; lichidarea persoanei juridice.

 

Proiectul prevede că amenda se va aplica în calitate de pedeapsă principală, iar celelalte pedepse prevăzute supra se vor aplica doar în calitate de pedeapsă complementară, inclusiv în mod cumulativ.

 

Totodată, se propune completarea CP cu un articol nou (art. 641) ce prevede amenzile aplicate persoanei juridice. Deci, în cazurile prevăzute1 la art.21 alin. (3) din CP, mărimea amenzii pentru persoanele juridice se propune a fi stabilită în limitele de la 1500 la 60 000 u.c., în funcție de caracterul şi gravitatea infracțiunii săvârșite, de mărimea daunei cauzate, luându-se în considerare situația economico-financiară și de altă natură a persoanei juridice. În caz de eschivare cu rea-voință a persoanei juridice de la achitarea amenzii fixate, instanța de judecată va putea înlocui suma neachitată a amenzii cu urmărirea patrimoniului.

 

Conform noii redacții ale prevederilor din CP, privarea persoanei juridice de dreptul de a exercita o anumită activitate va consta în interzicerea desfășurării uneia sau mai multor activități a persoanei juridice care au servit la săvârșirea infracțiunii. În cazul în care persoana juridică va continua să desfășoare activitatea de care a fost privată, instanța de judecată, printr-o încheiere motivată, va putea dispune înlocuirea pedepsei cu pedeapsa sub forma lichidării persoanei juridice.

 

---------------

Codul penal

 

1 Articolul 21. Subiectul infracțiunii

(3) O persoană juridică, cu excepția statelor, autorităților publice și a organizațiilor publice internaționale, este pasibilă de răspundere penală pentru o faptă prevăzută de legea penală dacă aceasta nu a îndeplinit sau a îndeplinit necorespunzător dispozițiile directe ale legii ce stabilesc îndatoriri sau interdicții privind efectuarea unei anumite activități și se constată cel puțin una din următoarele circumstanțe:

a) fapta a fost săvârșită în interesul persoanei juridice respective de către o persoană fizică împuternicită cu funcții de conducere, care a acționat independent sau ca parte a unui organ al persoanei juridice;

b) fapta a fost admisă sau autorizată, sau aprobată, sau utilizată de către persoana împuternicită cu funcții de conducere;

c) fapta a fost săvârșită datorită lipsei de supraveghere și control din partea persoanei împuternicite cu funcții de conducere.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

298 vizualizări

Data publicării:

21 Octombrie /2025 07:50

Catalogul tematic

Persoană juridică | Noutăți

Etichete:

consultari publice | persoana juridică | răspundere penală

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon