Monitorul SFS

Recuperarea creanțelor: SFS a publicat rezultatele pentru anul 2023

Serviciul Fiscal de Stat informează că în anul 2023, din totalul veniturilor acumulate la bugetul public național, suma încasată în scopul stingerii obligațiilor fiscale ale contribuabililor restanțieri constituie 2 995 516,7 mii lei, inclusiv:

  • prin măsuri de executare silită – 1 931 346,85 mii lei,
  • prin acțiuni preliminare - 1 025 450,75 mii lei,
  • în rezultatul alăturărilor la executorii judecătorești conform Codului de executare – 12 292,04 mii lei,
  • în cadrul proceselor de insolvabilitate – 26 427,06 mii lei.

 

În același timp, pe parcursul lunii ianuarie 2024, suma încasată în scopul stingerii obligațiilor fiscale restante constituie 235 428,64 mii lei, ceea ce reprezintă mai mult față de perioada similară a anului precedent cu 9 953,1 mii lei sau cu 4,23%.

Potrivit alin. (2) al art.175 din Codul administrativ, competența pentru executarea creanțelor bănești bazate pe dispoziții de drept public îi revine Serviciului Fiscal de Stat. Astfel, în anul 2023, de către SFS au fost recepționate 162 mandate de executare emise de autorități cu suma creanței în mărime de 11 589,68 mii lei, dintre care 62 mandate au fost executate integral în sumă de 3 384,23 mii lei și parțial 1(un) mandat în sumă de 7,74 mii lei.

 

Totodată, în luna ianuarie curent au fost recepționate 21 mandate de executare cu suma creanței de 399,35 mii lei, dintre care 7 mandate au fost executate integral în sumă de 244,86 mii lei și parțial au fost încasate 10,96 mii lei.

Potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1275 din 26.12.2018, autoritatea competentă care dispune de pârghii eficiente de recuperare a creanțelor fiscale cu element de extranietate este desemnat Serviciul Fiscal de Stat.

În context, în perioada anului 2023 au fost recepționate 39 solicitări de recuperare a creanțelor de la statele străine și 3 solicitări în luna ianuarie 2024. La situația de 31.01.2024, este declanșată procedura de executare silită față de 140 debitori, conform solicitărilor recepționate de la statele străine.

 

În parte ce ține de cooperarea cu executorii judecătorești, în cauzele în care statul deține calitatea de creditor, prin intermediul SFS pe parcursul anului 2023 au fost recepționate 31 439 de încheieri ale executorilor judecătorești, iar în luna ianuarie 2024 au fost recepționate 2 303 încheieri.

 

Serviciul Fiscal de Stat, suplimentar la atribuțiile prevăzute de legislația fiscală, percepe în modul stabilit de executare silită a obligației fiscale neonorate în termen, împrumuturile interne și externe cu destinație specială acordate agenților economici prin intermediul Ministerului Finanțelor, dobânzile aferente acestora.

 

Astfel, pe parcursul anului 2023, urmare a aplicării măsurilor de executare silită au fost încasate mijloace bănești în contul stingerii datoriilor cu termen expirat în sumă totală de 19 452,9 mii lei, 64,80 mii EURO și 94,30 mii dolari SUA. La situația din 31.12.2023 10 contribuabili înregistrează datorie cu termen expirat în mărime de 39 623,93 mii lei, 2 642,78 mii dolari SUA și 690,04 mii EURO.

 

Totodată, Serviciul Fiscal de Stat deține calitatea de creditor în cadrul proceselor de insolvabilitate în partea recuperării obligațiilor fiscale restante și asigură reprezentarea în instanțele de judecată și în cadrul Adunărilor creditorilor/ședințele comitetului creditorilor pentru recuperarea creanțelor fiscale validate în 3 446 dosare ale întreprinderilor aflate în procedura de insolvabilitate, pe parcursul anului 2023.

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

296 vizualizări

Data publicării:

21 Februarie /2024 08:00

Domeniu:

Noutăți fiscale

Etichete:

rezultate | serviciul fiscal de stat

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon