Știri
Responsabilitatea extinsă a producătorului în domeniul vehiculelor scoase din uz
Autoritățile continuă să promoveze instrumentul de responsabilitate extinsă a producătorului (REP) în domeniul gestionării deșeurilor. În acest sens, Cabinetul de miniștri a votat în ședința din 28 februarie curent proiectul hotărârii de Guvern pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea vehiculelor scoase din uz (VSU). Acesta va institui un cadru juridic de reglementare privind prevenirea formării de deșeuri provenite de la vehiculele scoase din uz, colectarea, reutilizarea, reciclarea și alte forme de valorificare a acestora, inclusiv a componentelor și materialelor obținute.
Astfel, producătorii vor fi obligați să asigure primirea de la consumător final a vehiculelor pe care le-au introdus pe piață atunci când acestea devin VSU și predarea lor către operatorii autorizați să desfășoare activități de tratare. Responsabilitățile de colectare a VSU vor putea fi realizate individual sau în bază de contract prin intermediul sistemului colectiv autorizat de către Agenția de Mediu.
Producătorii care desfășoară doar activități de colectare, vor fi obligați să încheie un contract cu cel puțin un operator autorizat pentru tratarea VSU colectate și pentru acoperirea diferențelor, în cazul în care costurile de tratare a acestora depășesc veniturile obținute din vânzarea pieselor reutilizabile și/sau a materiilor prime secundare rezultate din tratarea vehiculelor.
Regulamentul prevede că producătorii, care își onorează REP prin intermediul sistemelor colective, vor asigura existența și funcționarea a minimum unui punct de colectare în cel puțin 35% din raioane (distribuite pe tot teritoriul țării) și în toate centrele raionale cu peste 15 mii locuitori; a unui punct de colectare în fiecare oraș cu peste 100 mii de locuitori și 5 puncte de colectare în mun. Chișinău, câte unul în fiecare sector. Pentru localitățile mai mici, colectarea a VSU se va efectua în cadrul campaniilor de colectare organizate semestrial. Prevederile vor fi puse în aplicare etapizat (până în anul 2025).
Producătorii, care predau VSU colectate operatorilor autorizați, au obligația să țină și să transmită Agenției de Mediu o evidență, care să includă informații privind tipul, numărul și greutatea VSU colectate, reciclate în țară sau transferați pentru tratare, valorificare și/sau reciclare în alte state.
Regulamentul va intra în vigoare la 12 luni după publicarea în Monitorul Oficial.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
1031 vizualizări
Data publicării:
28 Februarie /2023 10:30
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
Hotarare de Guvern | gestionarea deșeurilor | colectare | responsabilitatea producatorului
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.