Codul civil defineşte contractul de donaţie drept unul prin care o parte, numită donator, măreşte din contul său, cu titlu gratuit, patrimoniul altei persoane, numită donatar. Altfel spus, donaţia este un contract solemn prin care donatorul, cu intenţie liberală îşi micşorează patrimoniul său în favoarea donatorului, fără a urmări de la aceasta o contraprestaţie. Art. 1198 din Codul civil (CC) defineşte contractul de donaţie şi, pornind de la definiţia expusă în articolul respectiv, ajungem la concluzia, conform căreia contractul de donaţie constituie un contract prin care o parte se obligă a transmite celeilalte părţi, cu titlu gratuit, în proprietate un bun. Prin urmare, drept efect al contractului încheiat apare obligaţia donatorului de a transmite bunul.

În contextul Declarației Organizației Mondiale a Sănătății din 11 martie 2020, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Hotărârea nr. 55 din 17 martie 2020 a instituit starea de urgență în RM pentru perioada 17 martie-15 mai 2020. Totodată, potrivit prevederilor art. 132 din CF, sarcina de bază a SFS constă în asigurarea administrării fiscale, prin crearea de condiţii contribuabililor pentru conformare la respectarea legislaţiei, aplicarea uniformă a politicii şi reglementărilor în domeniul fiscal.

În conformitate cu prevederile art. 323 alin. (7) din Legea viei și vinului nr. 57 din 10 martie 2006, plătitorul de contribuţii obligatorii calculează de sine stătător sumele datorate către Fondul Viei și Vinului (Fond) şi efectuează plata în decurs de cel mult 120 de zile calendaristice din ziua de eliberare a facturii fiscale. În acelaşi termen, plătitorul prezintă Serviciului Fiscal de Stat calculul contribuţiei conform unui formular tipizat, aprobat de către autoritatea fiscală. De asemenea, potrivit normei prevăzute la alin. (9) al articolului menționat, pentru sumele datorate Fondului se calculează penalitate în valoare de 0,1% din suma datoriei pentru fiecare zi de întârziere de la expirarea termenului de plată indicat supra.

Conform prevederilor art. 954 din Codul civil (СС), arvuna este o suma de bani sau un alt bun pe care o parte contractantă o dă celeilalte părţi pentru a confirma încheierea contractului şi a-i garanta executarea. În caz de dubii, suma plătită este considerată avans. Convenţia cu privire la arvună trebuie să fie întocmită în formă autentică, dacă legea cere această formă pentru actul juridic, din care rezultă obligaţia garantată. În celelalte cazuri, convenţia cu privire la arvună trebuie să fie întocmită în scris, sub sancţiunea nulităţii absolute. La rândul său, art. 955 din CC stabilește că, arvuna se ia în calcul la executarea prestaţiei, iar în cazul în care aceasta nu s-a efectuat, se restituie.

Conform prevederilor art. 947 din Codul civil (CC), clauza penală este o prevedere contractuală prin care părţile evaluează anticipat prejudiciul, stipulând că debitorul, în cazul neexecutării obligaţiei, urmează să remită creditorului o sumă de bani sau un alt bun (penalitate). Aceasta poate garanta numai o creanţă valabilă. Penalitatea poate fi stipulată în mărime fixă sau sub forma unei cote din valoarea obligaţiei garantate prin clauza penală, sau a părţii neexecutate, inclusiv sub forma unei dobânzi de întârziere. Totodată, părţile pot conveni asupra unei penalităţi mai mari decât prejudiciul.

În jurisprudență proprirea este definită ca o procedură indirectă care dă posibilitatea creditorului să urmărească sume de bani, titluri de valoare sau alte bunuri mobile incorporale ce pot fi urmărite, datorate debitorului de o terţă persoană sau pe care acesta le va datora în viitor în baza unor raporturi juridice, precum şi bunurile mobile asupra cărora a fost aplicat sechestrul în procedura urmăririi mobiliare, deţinute de către terț în numele debitorului. Totodată, art. 2 din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2019 (în continuare – Legea nr.149) oferă noțiunea de poprire drept procedură prin care administratorul insolvabilității/lichidatorul urmărește bunurile sau sumele datorate debitorului de către a treia persoană, iar recent Curtea Supremă de Justiție s-a expus asupra unor aspecte privind aplicarea instituției popririi în cadrul procesului de insolvabilitate.

În cadrul procesului de insolvabilitate, obligațiile fiscale se divizează în obligații istorice și obligații curente. Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012 (în continuare – Legea nr.149), scopul acesteia este instituirea cadrului juridic privind stabilirea unei proceduri colective pentru satisfacerea creanţelor creditorilor din contul patrimoniului debitorului prin aplicarea faţă de acesta a procedurii de restructurare sau a procedurii falimentului şi prin distribuirea produsului finit, iar art. 2 definește noțiunile de obligaţie fiscală și obligaţii de plată curente.