Conform prevederilor art. 947 din Codul civil (CC), clauza penală este o prevedere contractuală prin care părţile evaluează anticipat prejudiciul, stipulând că debitorul, în cazul neexecutării obligaţiei, urmează să remită creditorului o sumă de bani sau un alt bun (penalitate). Aceasta poate garanta numai o creanţă valabilă. Penalitatea poate fi stipulată în mărime fixă sau sub forma unei cote din valoarea obligaţiei garantate prin clauza penală, sau a părţii neexecutate, inclusiv sub forma unei dobânzi de întârziere. Totodată, părţile pot conveni asupra unei penalităţi mai mari decât prejudiciul.

În jurisprudență proprirea este definită ca o procedură indirectă care dă posibilitatea creditorului să urmărească sume de bani, titluri de valoare sau alte bunuri mobile incorporale ce pot fi urmărite, datorate debitorului de o terţă persoană sau pe care acesta le va datora în viitor în baza unor raporturi juridice, precum şi bunurile mobile asupra cărora a fost aplicat sechestrul în procedura urmăririi mobiliare, deţinute de către terț în numele debitorului. Totodată, art. 2 din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2019 (în continuare – Legea nr.149) oferă noțiunea de poprire drept procedură prin care administratorul insolvabilității/lichidatorul urmărește bunurile sau sumele datorate debitorului de către a treia persoană, iar recent Curtea Supremă de Justiție s-a expus asupra unor aspecte privind aplicarea instituției popririi în cadrul procesului de insolvabilitate.

În cadrul procesului de insolvabilitate, obligațiile fiscale se divizează în obligații istorice și obligații curente. Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012 (în continuare – Legea nr.149), scopul acesteia este instituirea cadrului juridic privind stabilirea unei proceduri colective pentru satisfacerea creanţelor creditorilor din contul patrimoniului debitorului prin aplicarea faţă de acesta a procedurii de restructurare sau a procedurii falimentului şi prin distribuirea produsului finit, iar art. 2 definește noțiunile de obligaţie fiscală și obligaţii de plată curente.

Curtea Constituțională a examinat excepția de neconstituționalitate invocată asupra unor prevederi din art. 764 alin. (2) din Codul civil (CC) care stabilește că creditorul gajist trebuie să vândă bunurile gajate fără întârziere nejustificată, la un preţ comercial rezonabil la data vânzării în conformitate cu dispoziţiile art.765 alin. (1) şi ţinând cont de interesele debitorului gajist, fiind liber să stabilească condiţiile de vânzare. Potrivit prevederilor art. 764 alin. (1) din CC, după ce a obţinut în posesie bunul gajat, creditorul gajist este îndreptăţit, dacă a depus sau a înregistrat la registru un aviz de executare în modul prevăzut la art. 752 alin. (9), să procedeze la vânzarea prin negocieri directe, prin tender sau prin licitaţie publică a bunului gajat.

Potrivit art. 2 din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 (în continuare – Legea nr.149), prin insolvabilitate se înțelege situația financiară a debitorului caracterizată prin incapacitatea de a-și onora obligațiile de plată, constatată prin act judecătoresc de dispoziție. Totuși, urmează să facem delimitarea dintre procesul de insolvabilitate și însăși insolvabilitatea ca fapt sau moment consumat. Astfel, prin proces de insolvabilitate se înțelege o multitudine de acțiuni și subproceduri prin care se ajunge la insolvabilitate ca stare de fapt și apoi se depășește această stare. Prin proces de insolvabilitate se înțelege:

Ținând cont de necesitatea aplicării corecte și uniforme a prevederilor aferente segmentului separării bunurilor din masa debitoare, precum și primirea, examinarea și soluționarea cererilor de separare a acestora de către instanța de insolvabilitate, este necesar de a remarca prevederile Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 și Recomandarea Curții Supreme de Justiție nr. 89 din 20 aprilie 2016 ,,Cu privire la practica examinării cererilor de separare a bunurilor din masa debitoare în temeiul art. 48 Legea insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012”.

Curtea Constituțională a examinat excepția de neconstituționalitate invocată asupra unor prevederi din art. 143 alin. (6) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012 (Legea nr. 149/2012). Conform prevederilor acestei norme, o creanță acceptată şi inclusă de administratorul insolvabilității/lichidator în tabelul definitiv al creanțelor se consideră validată dacă, cu cel puțin 3 zile lucrătoare înainte de ședința de validare, nu a fost contestată de debitor sau de un creditor ori dacă contestația ridicată a fost înlăturată. Contestația debitorului nu se opune validării creanței.