Фильтр поиски по категориям

Indicatorii din situațiile financiare individuale ale agenților economici – entități comerciale și organizații necomerciale pot fi vizualizați prin intermediul unei aplicații lansate în regim de pilotare de către Biroul Național de Statistică, anunță autoritatea. Astfel, prin intermediul aplicației vor putea fi vizualizați următorii indicatori: • Venituri din vânzări • Rezultatul din activitatea operațională: profit (pierdere) • Profit (pierdere) până la impozitare • Profit net (pierdere netă) al perioadei de gestiune
12 Ноябрь /2019 11:00
Biroul Național de Statistică informează că, în ianuarie-septembrie 2019, au fost eliberate 2315 autorizaţii de construire, numărul acestora fiind în descreștere cu 8,6% comparativ cu ianuarie-septembrie 2018. Pentru clădiri rezidenţiale au fost eliberate 1444 autorizații (93,5% de la indicatorul anului precedent), iar pentru cele nerezidenţiale – 871 (respectiv, 88,1%). Conform statisticilor, după mediul de rezidenţă, în ianuarie-septembrie 2019, în mediul urban au fost eliberate 1230 autorizații de construire, în scădere cu 6,8% față de aceeași perioadă a anului precedent. În mediul rural sunt eliberate 1085 autorizații, ceea ce constituie cu 10,6% mai puţin față de ianuarie-septembrie 2018.
31 Октябрь /2019 11:01
Валовое производство сельхозпродукции в Молдове в январе-сентябре 2019 г. составило 24,14 млрд леев, увеличившись на 3,2% в сравнении с тем же периодом 2018 г. Увеличение общего объема продукции сельского хозяйства было обусловлено ростом продукции растениеводства на 7,4%, в то время как продукция животноводства снизилась на 4,9%, сообщают в Национальном бюро статистики. По предварительным данным, на 1 октября текущего года валовой урожай зерновых и зернобобовых (в весе после доработки) во всех категориях хозяйств составил 2,09 млн тонн, что на 8,2% больше прошлогоднего. При этом, урожай пшеницы в Молдове составил 1,13 млн тонн (на 2,9% меньше, чем годом ранее), кукурузы – 731,5 тыс. тонн
29 Октябрь /2019 11:02
În luna septembrie 2019 prețurile producătorului în industrie s-au majorat față de luna august curent cu 0,2%, comparativ cu septembrie 2018 – cu 2,6%, iar față de decembrie 2018 – cu 2,5%, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică. Astfel, în industria extractivă, în luna septembrie 2019, preţurile față de august curent s-au micșorat cu 1,5%, față de septembrie 2018 – cu 15,0% și față de decembrie 2018 – cu 10,6%. Totodată, în perioada analizată în industria prelucrătoare, comparativ cu luna august curent, prețurile s-au majorat cu 0,2%, față de septembrie 2018 – cu 2,5%, iar în comparație cu decembrie 2018 – cu 2,3%.
22 Октябрь /2019 11:00
În primele 8 luni ale anului curent exporturile de mărfuri au constituit $1787,6 mil., în creștere cu 2,0% față de aceeași perioadă din anul 2018, potrivit informației cu privire la activitatea de comerț exterior publicată de Biroul Național de Statistică.
17 Октябрь /2019 08:02
În luna septembrie 2019 inflaţia anuală a constituit 6,3% (pentru ultimele 12 luni, din octombrie 2018 până în septembrie 2019), inclusiv la produse alimentare – 9,3%, mărfuri nealimentare – 4,6%, servicii prestate populaţiei – 3,7%, comunică Biroul Naţional de Statistică. Totodată, indicele preţurilor de consum (IPC) în luna septembrie 2019 faţă de august 2019 a constituit 100,8% (în septembrie 2018 faţă de august 2018 IPC a marcat 100,1%). Creşterea preţurilor medii de consum cu 0,8% a fost determinată de creşterea preţurilor la produsele alimentare cu 0,96%, la mărfurile nealimentare cu 0,3% şi de majorarea tarifelor pentru prestarea serviciilor populaţiei cu 1,4%.
10 Октябрь /2019 11:00
La începutul anului 2019, în Republica Moldova 558,4 mii persoane au depăşit vârsta de 60 ani şi peste, ceea ce constituie 20,8% din numărul total al populației cu reședință obișnuită. Circa 60% din numărul total al vârstnicilor sunt femei, fiecare a treia persoană are între 60-64 ani, iar 11,3% sunt persoane care au depășit vârsta de 80 ani, comunică Biroului Național de Statistică. Totodată, conform datelor Casei Naţionale de Asigurări Sociale, la 1 ianuarie 2019, numărul pensionarilor a constituit 703,9 mii persoane, inclusiv 21,4 mii pensionari angajați ai organelor de forță. Circa 75% din totalul pensionarilor sunt cei pentru limita de vârstă – 526,7 mii. Persoanele în vârstă de 60 ani și peste dețin o pondere de 91,0% în totalul pensionarilor pentru limita de vârstă, dintre aceștia 67,7% fiind femei.
01 Октябрь /2019 11:00