Фильтр поиски по категориям

Un număr de 22 de proiecte investiţionale vor fi finanţate din fondul de dezvoltare şi modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM). Acestea au fost desemnate câştigătoare dintr-un număr total de 58 de proiecte depuse în cadrul celei de-a doua ediţii din acest an a concursului de selectare a proiectelor investiţionale, desfăşurată în perioada 9-25 iulie.
08 Август /2018 11:04
Executarea fondurilor asigurărilor obligatorii de asistență medicală (FAOAM) în anul 2017 a constituit la venituri 6,256 mld. lei şi la cheltuieli – 6,260 mld. lei. Deficitul fondului a însumat 4,1 mil. lei. Datele sunt indicate în Raportul privind executarea FAOAM în anul 2017, publicat în Monitorul Oficial din 3 august curent. Astfel, veniturile fondului au constituit 100,4% față de prevederile anuale. În structura lor, 58,5% o constituie partea de venituri proprii şi alte venituri, iar 41,5% — transferurile de la bugetul de stat.
07 Август /2018 14:02
Compania Naţională de Asigurări în Medicină comunică că deţinerea poliţei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală pe suport de hârtie nu va mai fi necesară, fiind exclusă din actele care urmează să le prezinte persoana asigurată în cazul adresării la instituţiile medicale. CNAM aduce la cunoştinţă că Parlamentul a aprobat modificări la Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală, care prevăd substituirea noţiunii de „poliţă de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM)” cu cea de „statut de persoană asigurată”.
30 Июль /2018 11:00
В Молдове упразднят бумажные полисы медстрахования для облегчения доступа граждан к медуслугам, и вся информация будет содержаться в электронном формате. Это предусматривают поправки в Закон об обязательном медицинском страховании, которые парламент принял в первом чтении. Изменения предусматривают исключение из национального законодательства обязательства владения бумажным полисом медстрахования.
23 Июль /2018 15:17
Termenul–limită de prezentare a cererii și dosarului de includere a medicamentelor pentru compensare din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală se stabilește în anul curent până la data de 1 august. Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al Republicii Moldova şi Compania Naţională de Asigurări în Medicină au publicat vineri, 6 iulie, în MO modificările operate în Regulamentul privind mecanismul de includere a medicamentelor pentru compensare din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală.
09 Июль /2018 14:31
Începând cu data de 2 iulie 2018, subdiviziunile de relaţii cu beneficiarii din cadrul agenţiilor teritoriale ale companiei vor activa fără pauză de masă, informează Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM). Decizia a fost luată pentru a asigura deservirea neîntreruptă și operativă a beneficiarilor în domeniul asigurării obligatorii de asistență medicală.
03 Июль /2018 08:00
În Monitorul Oficial din 22 iunie a fost publicat Ordinul comun al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină cu privire la modificarea Ordinului cu privire medicamentele compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală. Acesta prevede completarea Listei medicamentelor compensate din FAOAM cu încă 11 denumiri comune internaţionale, cu rata medie de compensare de 30%, 50%, 70% și 100%.
28 Июнь /2018 08:00