Știri

Salarizarea în sectorul bugetar: majorarea plății compensatorii și sporul cu caracter specific

În cadrul ședinței secretarilor generali de stat din 19 ianuarie curent, a fost examinat proiectul cu privire la modificarea HG nr. 1231/2018 pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar care prevede majorarea plăților compensatorii și completări la Regulamentul cu privire la tipurile şi modul de stabilire a sporurilor cu caracter specific.

 

Plata compensatorie se propune a fi majorată de la 5500 lei la 6300 lei, în contextul reexaminării salariului minim pe țară începând cu 01.01.2026.

 

Astfel, în cazul în care, pentru unii salariați din unitățile bugetare, prin aplicarea Legii nr.270/2018, salariul lunar calculat pentru o funcție cu durata normală a timpului de muncă va fi mai mic de 6300 de lei, aceștia vor beneficia de plăti compensatorii. Plata compensatorie se va determina ca diferență dintre suma de 6300 de lei şi salariul lunar calculat în condițiile Legii nr.270/2018 şi se va recalcula proporțional timpului efectiv lucrat.

 

Totodată, în temeiul proiectului se propun unele modificări şi clarificări în Regulamentul cu privire la tipurile şi modul de stabilire a sporurilor cu caracter specific (anexa nr. 4 la HG nr. 1231/2018), în partea ce vizează corelarea la nivel de normă secundară a modificărilor propuse la art. 17 alin. (2) lit. b³), b4) şi f) din Legea nr. 270/2018, prin care se stabilește sporul cu caracter specific personalului cu competențe specifice în domeniu, din cadrul Centrului Național Anticorupție, Ministerului Afacerilor Interne, Centrului National de Management al Crizelor.

 

În acest sens, Regulamentul se propune a fi completat cu noi prevederi care vor fi puse în aplicare începând cu salarizarea aferentă lunii ianuarie 2026.

 

De menționat, că conform estimărilor preliminare, prevederile proiectului implică costuri financiare în mărime de circa 293,4 mil. lei în calcul anual, cheltuielile respective fiind prevăzute în cadrul Legii bugetului de stat pentru anul 2026 nr. 322/2025.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

2765 vizualizări

Data publicării:

20 Ianuarie /2026 07:48

Catalogul tematic

Salarizare | Noutăți

Etichete:

plată compensatorie | plati salariale | sistemul bugetar

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon