Știri
Serviciul Vamal reamintește condițiile de transportare a coletelor și bagajelor neînsoțite
Având în vedere faptul că sunt tot mai frecvente cazurile când coletele sau bunurile neînsoțite nu sunt prezentate și nu sunt declarate controlului vamal, Serviciul Vamal reamintește condițiile necesare a fi respectate în conformitate cu prevederile cadrului legal în vigoare.
Astfel, toate bunurile transportate prin intermediul coletelor sau bagajelor neînsoțite trebuie să fie declarate controlului vamal.
Bagajul neînsoţit include bunurile expediate de către proprietar (posesor) sau la indicaţia lui, care sunt deplasate peste frontiera vamală de către transportator şi nu sunt însoţite de către proprietar (posesor).
La introducerea bagajului neînsoțit pe teritoriul vamal, persoana fizică sau transportatorul are obligația de a declara şi achita drepturile de import, pe principii generale organului vamal situat în punctul de trecere a frontierei de stat. Una dintre condiții pentru permiterea introducerii bunurilor respective este ca acestea să nu fie destinate activității comerciale sau de producție.
Controlul vamal al bagajelor neînsoțite se efectuează numai în prezența unui reprezentant împuternicit legal al posesorului bagajului, iar transportarea coletelor sau bagajelor neînsoțite peste frontiera vamală nu se admite fără reprezentantul legal al posesorului. Reprezentantul posesorului bagajului neînsoțit poate fi oricare persoană fizică cu capacitatea juridică deplină şi care dispune de actul, ce confirmă dreptul său de a reprezenta acest bagaj.
Mecanismul de trecere a bunurilor şi a mijloacelor de transport peste frontiera vamală a Republicii Moldova de către persoanele fizice este stabilit de Regulamentul cu privire la modul de introducere și scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoanele fizice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1185/2003. Prevederile legale indicate în Regulament se extind asupra tuturor persoanelor fizice (rezidenţi, nerezidenţi) care deplasează peste frontiera vamală bunuri, precum şi mijloace de transport destinate uzului personal.
Alte informații referitor la prevederile legale privind importul/exportul bagajului neînsoțit pot fi consultate accesând următorul material informativ ”Bagajul neînsoțit”.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *
892 vizualizări
Data publicării:
28 August /2023 09:37
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
importul bunurilor
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.