Știri

Solicitările mediului de afaceri pentru perfecționarea cadrului normativ

Astăzi, 17 noiembrie, în cadrul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, a avut loc ședința Grupului de lucru nr. 2 „Facilitarea comerțului transfrontalier”, în cadrul căreia reprezentanții mediului de afaceri au comunicat cu ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, privind provocările din domeniul agriculturii.

 

Unul din subiectele examinate a fost fortificarea capacităților Laboratorului Fitosanitar. După cum a menționat directorul general al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), Radu Musteața, urmează a fi efectuate reforme instituționale, cum ar fi îmbunătățirea activității laboratorului în domeniul reziduurilor. Una din propunerile participanților la ședință a fost utilizarea expres- testelor la prelevarea probelor în cadrul controalelor efectuate de ANSA la frontieră, pentru a reduce timpul de așteptare a camioanelor.

 

Subvenționarea sectorului de producere a laptelui a fost un alt subiect abordat. În acest sens, ministrul s-a referit la noul mecanism de subvenționare per litru de lapte, care va fi pus în aplicare începând cu 1 ianuarie 2023, pe lângă subvențiile per capita de animal, menționând că scopul noului mecanism este a spori cantitatea de lapte. Conform datelor prezentate, dacă la 1 ianuarie 2021 în fermele din țară erau înregistrate 5100 de vaci de lapte, atunci la 1 septembrie curent erau înregistrate deja 16 400, iar spre finele anului 2024 autoritățile preconizează 20 mii capete de vaci de lapte de calitate înaltă. 

 

Reprezentanții mediului de business au solicitat și perfecționarea Legii cu privire la fabricarea și circulația alcoolului etilic și a producției alcoolice, considerând necesară excluderea dopului de dispersie. Totuși, ministrul a menționat că acest element garantează calitatea și inofensivitatea produsului, protejează de contrafacerea produselor alcoolice, iar prețul dopului este unul nesemnificativ pentru agenții economici (56 de bani per sticlă).

 

La 1 ianuarie 2023 intră în vigoare Regulamentul privind gestionarea uleiurilor uzate, care stabilește aplicarea responsabilității extinse a producătorului (în mod individual sau colectiv) la introducerea pe piață a uleiurilor, iar producătorii vor fi obligați să realizeze, gradual, țintele de colectare prevăzute de Agenția de Mediu. În acest sens, mediul de afaceri a solicitat excluderea taxei de poluare pentru antreprenorii care au investit deja în sistemele de gestionare a deșeurilor respective, deoarece, ca urmare, vor achita o taxă dublă (plata contribuțiilor financiare necesare pentru acoperirea costurilor de gestionare a uleiurilor uzate, dar și taxa pentru poluarea mediului). În acest sens, a fost menționat că urmează a fi organizate discuții cu Ministerul Finanțelor, pentru a se ajunge la un consens. Totodată, se recomandă agenților economici să aplice la finanțările din Fondul Național de Mediu sau prin intermediul Programelor de ecologizare a IMM-urilor, pentru acoperirea costurilor implementării tehnologiilor noi de reciclare.

 

A fost constatată și necesitatea discuțiilor suplimentare privind subiectul interzicerii ambalajelor din plastic, dat fiind faptul că Legea nr. 231/2010 cu privire la comerțul interior interzice utilizarea/comercializarea pungilor, farfuriilor, paharelor, altor accesorii ale serviciilor de masă din plastic, ceea ce lasă loc de interpretări în cazul agenților constatatori, care aplică amenzi pentru HoReCa la utilizarea caserolelor, care nu sunt stabilite expres în lista accesoriilor interzise.

 

Alte subiecte abordate în cadrul ședinței vizează:

  • sistemele de epurare și de deversare a apelor uzate;
  • valorificarea deșeurilor prin incinerare și coincinerare;
  • practicile neloiale în domeniul produselor agricole și alimentare.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

908 vizualizări

Data publicării:

17 Noiembrie /2022 13:33

Catalogul tematic

Noutăți | Agricultura

Etichete:

mediul de business | Agricultură

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon