
Starea de urgență a fost prelungită cu 30 de zile, începând cu data de 1 decembrie 2023, proiectul de hotărâre în acest sens a fost aprobat de Parlament în ședința din 24 noiembrie curent.
Propunerea de prelungire a stării de urgență aparține Guvernului. Potrivit notei informative a inițiativei legislative, acest lucru este determinat de o dinamică nefastă a securității regionale din ultimele luni și de multiplele incertitudini privind evoluțiile ulterioare ale conflictului din regiune. Acest lucru ar putea avea consecințe negative asupra livrărilor de energie electrică în țara noastră.
Pe perioada stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova va emite dispoziții cu caracter obligatoriu și executoriu pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, ai agenților economici, ai instituțiilor publice, precum și pentru cetățeni și alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1346 vizualizări
Data publicării:
27 Noiembrie /2023 10:31
Catalogul tematic
Noutăți
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *