Search from the cathegory
The period of publication
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Keyword
Astăzi, 29 octombrie, au intrat în vigoare noile prevederi ale Codului muncii (CM), aprobate prin Legea nr. 140 din 14 octombrie 2021, aceasta fiind publicată în Monitorul Oficial. Astfel, CM a fost completat cu articolul ce va reglementa regimul de muncă cu activitate redusă, potrivit căruia angajatorul poate stabili un asemenea regim, cu repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii, la nivel de unitate, pentru cel puțin 25% din numărul salariaților, în mod unilateral, în caz de stare de urgență, de asediu sau de război sau în cazul stării de urgență în sănătate publică.
29 October /2021 09:32
Serviciul Fiscal de Stat a organizat la data de 21 octombrie 2021 extragerea învingătorilor ediției a III-a a concursului „Loteria fiscală”, desfășurată în perioada 1 iulie 2021 – 30 septembrie 2021 inclusiv. Astfel, au fost desemnați 175 de câștigători care vor primi premii în valoare a câte 1 000 de lei. Lista câștigătorilor poate fi accesată aici. În cadrul etapei a III-a au participat 14276936 tranzacții efectuate cu carduri bancare în sumă totală de 4183438627 lei, informația fiind recepționată de la băncile comerciale licențiate emitente din Republica Moldova.
29 October /2021 08:34
Парламент принял во втором чтении поправки к Закону о государственной регистрации юридических лиц и индивидуальных предпринимателей. Документ предусматривает отмену т.н. «офшорной тайны» и обязывает Агентство государственных услуг вносить данные о фактических бенефициарах юрлиц и обеспечивать открытый доступ к этой информации из Госреестра. В частности, кроме данных управляющего и лиц, осуществляющих функции по управлению отделением, в Госреестр будут вноситься данные фактических бенефициаров, которые владеют или контролируют в последней инстанции физическое либо юридическое лицо,
29 October /2021 08:00
Когда надо составлять акт закупки услуг имущественного найма, если оплата за него производится после срока, установленного сторонами? По договору имущественного найма, который должен составляться в письменной форме, одна сторона (наймодатель) обязуется предоставить другой стороне (нанимателю) индивидуально-определенную вещь во временное пользование либо во временное пользование и владение, а наниматель обязуется вносить плату за это (ст. 1251 Гражданского кодекса). Срок имущественного найма не может превышать 99 лет.
29 October /2021 08:00
Care sunt condițiile ce urmează a fi respectate de către contribuabilul din sectorul HoReCa pentru a beneficia de dreptul aplicării cotei reduse a TVA, pentru mărfurile/ serviciile realizate în cadrul activităţilor care se atribuie la secţiunea I a Clasificatorului activităţilor din economia Moldovei? Amintim, în urma modificărilor operate la Codul fiscal prin Legea nr.60/2020 privind instituirea unor măsuri de susţinere a activităţii de întreprinzător şi modificarea unor acte normative, care a intrat în vigoare începând cu 1 mai 2020, s-a stabilit o cotă a TVA redusă în mărime de 15% în următoarele cazuri:
29 October /2021 08:00
Despre formarea capitalului social în baza aporturilor în natură a asociaților În conformitate cu prevederile art. 21 din Legea nr.135/2007 cu privire la societățile cu răspundere limitată (în continuare – Legea nr.135/2007), capitalul social al societății se constituie din aporturile asociaților și reprezintă valoarea minimă a activelor, exprimată în lei, pe care trebuie să le dețină societatea. Art. 22 din legea prenotată prevede că, în calitate de aport la capitalul social, pot fi acceptate bunuri, inclusiv drepturi patrimoniale, și mijloace bănești. Potrivit art. 23 a actului normativ menționat, bunurile ce fac obiectul aportului în natură devin proprietate a societății, dacă actul de constituire nu prevede altfel[1].
29 October /2021 08:00
Din Legea nr.845/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi va fi exclusă prevederea potrivit căreia, pentru desfăşurarea activităţii fără licenţă sau a activităţilor interzise pe teritoriul RM, precum şi a celor permise în mod exclusiv întreprinderilor de stat, SFS, ASP sau alt organ abilitat cu atribuţia de eliberare a licenţei poate aplica amendă în mărimea venitului brut din realizarea obţinută în urma activităţilor menţionate. Parlamentul, în cadrul ședinței din 28 octombrie curent, cu votul a 55 de deputați a aprobat în prima lectură proiectul ce prevede modificarea Legii nr. 845/1992.
29 October /2021 07:58