Search from the cathegory
The period of publication
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Keyword
Consumatorii gospodăriilor casnice (persoane fizice) vor beneficia de o compensație în sumă de 428 lei pentru lunile aprilie și mai curent – perioada acțiunii stării de urgență (câte 214 lei lunar). În ședința de astăzi, 16 aprilie 2021, Parlamentul a aprobat, în prima lectură, proiectul de lege privind compensarea tarifelor la energia electrică consumată în perioada stării de urgență. Compensația va fi alocată în două tranșe egale per consumator, achitată din contul mijloacelor bugetului de stat, pentru energia electrică consumată pentru lunile februarie și martie ale anului 2021. Transferurile vor fi efectuate la 25 mai și 25 iunie 2021.
16 April /2021 11:58
În Monitorul Oficial de astăzi, 16 aprilie, a fost publicat Ordinul SFS nr. 209 din 12 aprilie 2021 cu privire la modificarea Ordinului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr.1164 din 25 octombrie 2012 cu privire la aprobarea formularului Declaraţiei privind TVA şi a Modului de completare a Declaraţiei privind TVA. În temeiul art.1323 alin.(10) din Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, ediţie specială), cu modificările şi completările ulterioare,
16 April /2021 09:13
Potrivit pct. 12 din Dispoziţia nr.2/2021 a Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova s-a extins perioada de implementare a Programului de subvenţionare a dobânzilor pe perioada ianuarie-mai 2021 inclusiv. Astfel, beneficiari ai Programului de subvenţionare a dobânzilor sunt întreprinderile care întrunesc cumulativ următoarele condiţii: 1. au contractat credite în perioada 1 mai 2020-31 mai 2021 inclusiv; 2. veniturile declarate în dările de seamă fiscale, constatate conform datelor contabilităţii financiare pentru perioada fiscală 2020, sunt mai mici decât cele obţinute şi declarate pentru perioada fiscală 2019.
16 April /2021 08:10
Lista proiectelor de asistență tehnică în derulare, care cad sub incidența tratatelor internaționale pentru aplicarea scutirilor la impozitul pe venit și unele taxe și Lista granturilor acordate RM și instituţiilor finanţate de la buget, destinate realizării proiectelor de asistenţă investiţională, din contul cărora vor fi importate sau achiziţionate mărfuri scutite de TVA cu drept de deducere (anexa nr.1 și anexa nr.2) din Hotărârea Guvernului nr. 246/2010, vor fi actualizate. În acest sens, pe agenda ședinței secretarilor generali de ieri, 15 aprilie, a fost inclus un proiect de modificare a HG nr. 246/2010 cu privire la modul de aplicare a facilităților fiscale și vamale
16 April /2021 08:00
В повестку дня заседания парламента, назначенного на сегодня, 16 апреля, включено рассмотрение законопроекта об учреждении мер поддержки предпринимателей в случае невозможности расчета, отчетности и уплаты налогов (пошлин), сборов и иных обязательных выплат. Документом предусмотрено, что если руководитель микропредприятия или другое должностное лицо, ответственное за расчет и/или погашение налоговых обязательств в установленном порядке и сроках, находится в момент наступления предельного срока подачи декларации и отчетов в медицинском отпуске в связи с лечением инфекции SARS-CoV-2,
16 April /2021 08:00
Anual, în al doilea semestru al anului de învățământ, instituțiile de învățământ profesional tehnic, în temeiul art. 67 din Codul educației al RM, organizează stagii de practică ale elevilor/ studenţilor în întreprinderi, instituţii şi alte organizaţii interesate în funcţionarea drept bază de practică. În conformitate cu pct. 13 și 15 din Regulamentul privind stagiile de practică în producție în învățământul profesional tehnic secundar (în continuare – Regulament), stagiile de practică în producție a elevilor se organizează și se desfășoară în baza Contractului privind efectuarea stagiului de practică în producție, încheiat între instituția de învățământ și unitatea economică.
16 April /2021 08:00
Astăzi, 16 aprilie 2021, au intrat în vigoare prevederile Ordinului Ministerului Finanțelor nr.59 din 14 aprilie 2021 cu privire la modificarea unor ordine ale Ministerului Finanțelor, prin care a fost modificat Ordinul MF nr.76/2020, documentul fiind publicat în MO. Astfel, în urma aprobării Dispoziției nr.02/2021 a Comisiei pentru Situații Excepționale din Republica Moldova, au fost operate modificări în parte ce ține Programul de rambursare a TVA . Deci, prin Ordinul nr.59 din 14 aprilie 2021 a fost completat/modificat Ordinul nr.76/2020 al Ministerului Finanțelor cu privire la aprobarea Regulamentului privind rambursarea TVA
16 April /2021 08:00