Search from the cathegory
The period of publication
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Keyword
Control fiscal este verificarea corectitudinii cu care contribuabilul execută obligaţia fiscală şi alte obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală, inclusiv verificarea altor persoane sub aspectul legăturii lor cu activitatea contribuabilului prin metode, forme şi operaţiuni prevăzute de Codul fiscal.
29 March /2018 14:04
Timp de două luni, februarie și martie 2018, angajații Serviciuli Fiscal de Stat au fost instruiți în domeniul integrității funcționarilor de stat. Instruirile au fost desfășurate de Direcția securitate internă și anticorupție de comun cu angajați ai Centrului Național Anticorupție și au vizat conducătorii tuturor subdiviziunilor din cadrul SFS (șefi de direcții și secții, care, la rîndul lor, au instruit personalul din subordine). Orele de familiarizare cu Legea integrității nr.82 din 25.05.2017, au curpins subiecte generale despre noțiunile legii, climatul de integritate instituțională, respectarea regimului juridic al cadourilor, respectarea regimului juridic al conflictului de interese, dar și despre alte subiecte de integritate.
29 March /2018 12:40
Legea prin care au fost operate modificări în Legea cu privire la tichetele de masă a fost publicată în Monitorul Oficial din 27 martie curent. Prima modificare ține de completarea acesteia cu două noțiuni noi — loc de muncă de bază și zi lucrătoare. Astfel, în sensul Legii nr.166, locul de muncă de bază al salariatului este cel unde durata normală a timpului de muncă constituie nu mai puțin de 6 ore pe zi.
29 March /2018 12:33
Entitatea X are ca activitate de bază fabricarea vinurilor din struguri. Pe lângă podgoriile cu plantațiile de viță-de-vie pe care aceasta le deține și le cultivă, adițional, în toamna anului 2017, a achiziționat anumite soiuri de struguri de la persoanele fizice cetățeni, cu condiția că plata pentru producție se va efectua după realizarea vinurilor – peste jumătate de an (februarie 2018).
29 March /2018 12:22
Are dreptul întreprinderea nou-creată în anul 2018, care încă nu este înregistrată ca subiect al TVA, să aleagă regimul de impozitare ținând cont de faptul că aceasta intenționează să efectueze livrări impozabile cu TVA în cadrul activității sale?
29 March /2018 11:38
На заседании в среду правительство дало положительное заключение по проекту поправок в Закон о государственном и муниципальном предприятиях, которые парламент принял две недели назад. Эти изменения были приняты с целью уточнения критериев проведения обязательного ежегодного аудита финансовых ситуаций государственных и муниципальных предприятий и призваны заполнить создавшийся вакуум в законодательстве.
29 March /2018 11:17
În cadrul conferinței anuale de taxe, organizată de PwC Moldova cu genericul „Climatul de afaceri în Moldova – Evoluții fiscale și regulatorii de imapct” din 28 martie 2018 a fost discutată și noua structură a Serviciului Fiscal de Stat, care este în vigoare de la 1 aprilie 2017. Directorul adjunct al Serviciului Fiscal de Stat, Iurii Lichii, a vorbit despre efectul reorganizării insituţiei, care este resimțit de contribuabili. Acesta a menționat că scopul principal al reformei administrării fiscale a fost eficientizarea activității SFS, care va duce, nemijlocit, la prestarea unor servicii fiscale calitative pentru contribuabili.
29 March /2018 11:16