Search from the cathegory
The period of publication
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Keyword
În luna iunie 2015 cifra de afaceri la întreprinderile care au ca activitate vânzarea cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor a crescut cu 8,2%, față de luna precedentă. Totuși comparativ cu aceeași perioadă din anul trecut cifra de afaceri este în scădere de peste 20%.
21 August /2015 10:07
Peste 60 de fermieri moldoveni au beneficiat de credite în valoare totală de peste 11,4 milioane de dolari, oferite prin intermediul Programului de credite pentru investiții în eficientizarea agriculturii, implementat în cadrul Programului american Compact al Fondului „Provocările Mileniului”, relatează Noi.md.
21 August /2015 10:00
Potrivit datelor preliminare ale Asociației mondiale a producătorilor de mere și pere (WAPA), în sezonul 2015/16 în Moldova se așteaptă reducerea considerabilă a producției de mere. Totodată, apecialiștii Asociației menționează că recolta globală de aceste fructe în țară ar putea fi minimală în ultimii 5 ani. Acest fapt l-au declarat experții proiectului „CAI-Inform: legume și fructe”, transmite Noi.md.
21 August /2015 09:46
С начала года цены на яблоки в России выросли почти на четверть, сообщает Росстат. Килограмм яблок в магазинах сегодня стоит как минимум 50 рублей, передает телеканал «МИР 24». Садоводы говорят, что не могут снизить цены — они и так продают фрукты себе в убыток. Чтобы вырастить килограмм яблок, нужно потратить 16 рублей, а отпускают плоды по 20 рублей за кг. Остальное уже накручивают поставщики и магазины.
21 August /2015 09:45
În luna iunie 2015 volumul cifrei de afaceri la întreprinderile cu activitate principală de comerţ cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) s-a redus cu 2,0% (în preţuri comparabile), faţă de luna precedentă şi cu 6,9 % — comparativ cu luna iunie 2014.
21 August /2015 09:40
Inspectoratul General al Poliției și Banca Națională a Moldovei (BNM) au încheiat un Acord de colaborare, al cărui scop este cooperarea între părți pentru prevenirea falsificării monedei naționale.
21 August /2015 09:30
Un depozit regional destinat stocării deşeurilor menajere pentru raioanele Ungheni, Nisporeni şi Călăraşi va fi construit în satul Todireşti (raionul Ungheni). Consiliul local a atribuit în acest scop, în cadrul şedinţei de ieri, un teren cu o suprafaţă de 20 de hectare, transmite Moldpres.
21 August /2015 09:15