Știri

TAXCON'23: armonizarea legislației naționale, noul Cod vamal și principalele evoluții de politici în domeniul fiscal

Camera de Comerț Americană din Moldova, în parteneriat cu Ministerul Finanțelor și Camera Consultanților Fiscali din România, a organizat cea de-a patra ediție a TAXCON23 – cea mai mare conferință internațională privind impozitarea din Moldova.

 

TAXCON este dedicată atât comunității profesioniștilor naționali și regionali din domeniul fiscal și contabil din comunitatea de afaceri, dar și autorităților publice, mediului academic și științific, conectând toți specialiștii din domeniul fiscal.

 

După cum a menționat ministra Finanțelor, Veronica Sirețeanu, prioritar pentru autorități,  la moment, este aducerea în concordanță a legislației naționale la aquis-ul comunitar, în contextul obținerii statului de candidat la adrerarea UE a Republicii Moldova.

 

Circa 1700 de acte ce țin de armonizarea legislației naționale vizează Ministerul Finanțelor, dintre care jumătate se referă la legislația fiscală și vamală. Va fi un efort considerabil pentru echipa ministerului, însă noi suntem susținuți în acest proces de mediul de afaceri, deoarece este important ca să înțelegem cu toții acest exercițiu, pentru ca ulterior să fie ușor de valorificat și aplicat, a adăugat ministra.

 

Serviciul Fiscal de Stat se axează pe conformarea benevolă și pe digitalizarea continuă a serviciilor fiscale. Despre aceasta a anunțat directorul Serviciului Fiscal de Stat, Petru Rotaru.

 

Scopul nostru constă în promovarea continuă a spiritului de conformare voluntară a contribuabililor la declararea și la plata obligațiilor fiscale, sporirea gradului de performanță al administrării fiscale în vederea fortificării capacității de funcționare și dezvoltare a statului în scopul acoperirii necesităților social-economice și oferirii contribuabililor de servicii fiscale calitative conform bunelor practici europene”.  Pentru noi este important să aflăm din prima sursă problemele și așteptările contribuabililor. Ca să ai un rezultat bun trebuie să ai o conlucrarea foarte bună cu contribuabilul, iar nou suntem deschiși și participăm la toate întrunirile cu mediul de business și asociațiile de profil, a menționat directorul SFS.

 

Totodată, directorul SFS a trecut în revistă unele obiective ale autorității pentru perioada următoar. Astfel, începând cu perioada de raportare ale anului 2024, Agenția Servicii Publice va prezenta Serviciului Fiscal de Stat informația privind înregistrarea mijloacelor de transport de către persoanele fizice. Detalii aici. Alte priorități pentru autoritatea fiscală țin de: declarații precompletate pentru persoanele juridice și antreprenori, revizuirea modalității prezentării dărilor de seamă pentru contribuabilii care practică activitate profesională, revizuirea dării de seamă UNIF21 și a Declarației TVA etc.

 

Scopul nostru final este unul foarte simplu –  dorim să ne angajăm în dialogul public-privat pe dimensiunea fiscală, ca împreună să avem un sistem fiscal prietenos businessului, să fie simplu în administrare, cât mai digitalizat, dar și competitiv și propice investițiilor. Prin intermediul Comitetului de fiscalitate din cadrul AmCham vrem să oferim suport Ministerului Finanțelor, Servicului Fiscal de Stat și Serviciului Vamal, pentru a îmbunătăți legislația, pentru a găsi de comun soluții pe aspectele de reglementare, care sunt fie defectuase sau este nevoie să fie modernizate, a menționat Mila Mailărău, directoare executivă AmCham Moldova.

 

În cadrul conferinței au mai fost discutate aspecte ce vizează concurența neloială, principiul prețurilor de transfer, regimul de impozitare a parcurilor IT, statutul de Agent Economic Autorizat, dar și administrarea vamală prin prisma noului Cod Vamal, ce va fi pus în aplicare din 1 ianuarie 2024.

 

La conferință au participat peste 300 de persoane.

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

939 vizualizări

Data publicării:

21 Septembrie /2023 16:01

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

legislația fiscala | Codul vamal

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon