Cabinetul de miniștri a aprobat inițierea negocierilor pentru semnarea Amendamentului Nr. 1 la Acordul-cadru de împrumut dintre Republica Moldova şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, ce prevede acordarea unui împrumut rambursabil de 4,9 mil. euro Guvernului Republicii Moldova, în scopul construcţiei locuinţelor pentru păturile social vulnerabile.
In baza acestui Acord-cadru, Consiliul municipal Chişinău la 12.08.2008, a angajat un împrumut recreditat prin Ministerul Finanţelor, prin care s-a obligat să ramburseze suma de 3,24 mil. euro pe o perioadă de 20 de ani, inclusiv perioada de graţiere de 5 ani şi, din contul autorităţilor administraţiei publice locale, a fost achitată suma de 1,04 mil. euro, din care s-au construit două blocuri locative, cu oferirea apartamentelor persoanelor intern deplasate.