Știri
Vămuirea mijloacelor de transport cu aplicarea scutirii de 70%. Câte persoane au beneficiat de acest mecanism?
În perioada 1 iulie -17 noiembrie curent, 5748 persoane fizice au vămuit mijloace de transport cu aplicarea scutirii de 70% reducere, anunță Serviciul Vamal.
Amintim, începând cu 1 iulie curent, mijloacele de transport clasificate la poziția tarifară 8703, cu termenul de exploatare de 7 ani sau mai mare, care au fost declarate prin acțiune în perioada 1 iulie 2017–31 decembrie 2022 inclusiv și care s-au aflat, în această perioadă, pe teritoriul Republicii Moldova cel puțin 90 de zile cumulative, pot fi plasate în regim vamal de import până la data de 31 ianuarie 2024 inclusiv, după prezentarea dovezii achitării vinietei pentru toată perioada aflării mijloacelor respective pe teritoriul RM, cu achitarea accizei în mărime de 30% din cota accizei stabilită pentru anul 2023.
Conform Instrucțiunii cu privire la plasarea în regim vamal de import a unor mijloace de transport declarate prin acțiune, vămuirea, mijloacelor de transport clasificate la poziția tarifară 8703 (Autoturisme şi alte autovehicule, proiectate în principal pentru transportul persoanelor (altele decât cele de la poziţia 8702), inclusiv maşinile de tip „break” şi maşinile de curse, se realizează în perioada 1 iulie 2023 - 31 ianuarie 2024 inclusiv, cu achitarea cotelor accizelor în conformitate cu cuantumul stabilit în lege, cu eliberarea formularului tipizat TV-14 cu indicarea codului scutirii – 233 și formularului tipizat TV-25.
Totodată, la cererea persoanelor fizice care au introdus mijloace de transport în regim vamal de admitere temporară și au fost distruse sau vândute la piese (fapt confirmat prin documente justificative sau prin declarația pe propria răspundere a persoanei), în perioada 1 iulie – 17 noiembrie, au fost vămuite 658 mijloace de transport, cu achitarea plății unice în cuantum de 15000 de lei pentru fiecare mijloc de transport, cu eliberarea formularului tipizat TV-14.
În context, Serviciul Vamal amintește că, în regiunea Sud a țării sunt 14 posturi vamale, în regiunea Centru sunt 24 posturi vamale și în regiunea Nord sunt 5 posturi vamale, unde persoanele fizice se pot apropia cu mijlocul de transport și actele de rigoare și să solicite vămuirea cu aplicarea scutirii de 70 % reducere.
Pentru evitarea situațiilor când un post vamal este suprasolicitat, iar în altele nu sunt persoane, autoritatea vamală solicită ca persoanele să se apropie la posturile vamale din proximitate. Lista detaliată a posturilor poate fi consultată aici.
Mai multe detalii despre vămuirea mijloacelor de transport cu achitarea accizei în mărime de 30% puteți vedea în acest ghid video.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
1429 vizualizări
Data publicării:
22 Noiembrie /2023 08:00
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
vămuirea mijloacelor de transport
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.