
Știri
Parteneriatul public-privat: controlul privind executarea obligațiilor
Partenerul public va efectua un control anual asupra modului de realizare a parteneriatului public-privat, inclusiv prin desemnarea unui auditor independent sau prin organele de control/audit ale statului, în conformitate cu legislația. La rândul său, partenerul privat este obligat să asigure partenerului public accesul liber la obiectul parteneriatului public-privat, precum și la toate informațiile și documentele aferente realizării parteneriatului public-privat. Cu aceste prevederi a fost completată Legea nr. 179/2008 cu privire la parteneriatului public-privat, prin Legea nr. 32 din 27 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial din 17 martie curent.
Noile prevederi au ca scop stabilirea unor norme clare cu privire la PPP, ceea ce va contribui la consolidarea încrederii sectorului privat în stabilitatea reglementărilor naționale - aspect esențial pentru susținerea unui climat de afaceri favorabil.
Astfel, Legea nr.179/2008 a fost completată cu un capitol nou ce stabilește controlul parteneriatului public-privat și accesul la informație. În cazul încălcării clauzelor contractuale și orice alte abateri identificate prin controlul efectuat, acestea se înlătură imediat sau în termenul convenit printr-un acord scris, încheiat între partenerul public și partenerul privat. Dacă partenerul privat nu respectă acordul încheiat și nu înlătură imediat sau în termenul convenit abaterile identificate prin control, partenerul public poate solicita unilateral rezoluțiunea contractului sau impunerea unor penalități și/sau repararea unor prejudicii, în cazul existenței acestora.
Conform prevederilor partenerul privat poartă răspundere pentru executarea obligațiilor asumate în cadrul PPP. În cazul în care PPP are ca obiect construcția sau reconstrucția unor elemente de infrastructură și/sau a unor obiecte ce asigură prestarea serviciilor de utilitate publică, partenerul privat este responsabil de calitatea construcției sau a reconstrucției obiectului respectiv, inclusiv de respectarea cerințelor prevăzute de documentația de proiect, documentația tehnică și de reglementările tehnice. Totodată, în cazul în care una dintre părți nu respectă obligațiile asumate sau în cazul incapacității uneia dintre părți de a îndeplini aceste obligații, cealaltă parte cere rezoluțiunea contractului, cu respectarea unui termen de preaviz de cel puțin 30 de zile lucrătoare de la depunerea cererii de rezoluțiune. Părțile poartă răspundere pentru modificarea unilaterală a condițiilor de executare a contractului de parteneriat public-privat. Dacă, prin modificarea condițiilor de realizare a parteneriatului public-privat, s-au adus prejudicii unuia dintre parteneri, partea vinovată va fi obligată să le repare.
Partenerul privat este obligat să prezinte, la cerere, informația cu privire la realizarea parteneriatului public-privat, privind sarcinile și competențele sale, privind drepturile și obligațiile consumatorilor și ale clienților săi, cu excepția informațiilor oficiale cu accesibilitate limitată, a informațiilor cu caracter personal și a informațiilor ce constituie secret de stat ori secret comercial. La rândul său, partenerul public nu are dreptul să divulge informația cu accesibilitate limitată, în conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 148/2023 privind accesul la informațiile de interes public.
Noile prevederi ce vizează PPP au intrat în vigoare la data publicării, iar în termen de 6 luni, Guvernul urmează să își aducă actele sale normative în concordanță.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *
161 vizualizări
Data publicării:
19 Martie /2025 07:53
Catalogul tematic
Audit | Noutăți
Etichete:
Audit | contract | parteneriat public-privat
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.