Monitorul SFS
113 persoane fizice au declarat venit impozabil în sumă de 85,7 mil. lei în rezultatul acțiunilor de conformare ale SFS
Identificarea și fiscalizarea veniturilor real obținute de unele categorii de persoane fizice, considerate cu potențial risc fiscal, reprezintă o miză cu o importanță deosebită pentru administrarea fiscală, reiterează autoritatea fiscală. În acest context, un segment aparte al Programului de conformare pentru anul 2023 a revenit în continuare persoanelor fizice - posibili subiecți ai aplicării metodelor și surselor indirecte de estimare a veniturilor.
Important! subiect al estimării poate constitui persoana fizică, în cazul în care se constată o diferență mai mare de 100 de salarii medii pe economie prognozate pentru anul supus verificării, între veniturile impozabile estimate calculate în baza situației fiscale şi veniturile impozabile declarate de persoana fizică sau de plătitorii de venit.
Astfel, în perioada anului 2023 și lunilor ianuarie – februarie ale anului curent au fost aplicate măsuri de conformare voluntară față de 526 persoane fizice, în rezultatul cărora 113 persoane fizice au depus Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit, declarând venituri impozabile în sumă totală de 85 733 992 lei, inclusiv venit impozabil obținut sub formă de creștere de capital în mărime de 28 241 378 lei.
În consecință, au fost calculate suplimentar la bugetul public național impozit pe venit în sumă totală de 9 850 326 lei și majorare de întârziere în sumă totală de 3 079 999 lei.
Tratamentele de conformare voluntară au fost realizate prin remiterea scrisorilor de conformare în adresa contribuabililor și desfășurarea ședințelor individuale de conformare cu informarea despre datele disponibile referitoare la intrările/ ieșirile de fonduri efectuate, precum și despre avantajele conformării voluntare, drepturile, obligațiile și consecințele cu care se vor confrunta în caz de neconformare.
Serviciul Fiscal de Stat recomandă tuturor contribuabililor să respecte prevederile legislației fiscale în vigoare și să se conformeze voluntar prin declararea veniturilor și achitarea impozitelor aferente.
Instituții:
Serviciul Fiscal de Stat
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
531 vizualizări
Data publicării:
10 Iulie /2024 09:25
Catalogul tematic
Impozitul pe venit | Persoana fizică
Etichete:
fiscalizare | administrarea fiscala | impozit pe venit
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.