Știri
Ajutorul de minimis. Un nou Regulament, în vigoare
Întreprinderile, în temeiul Legii nr.139/2012 cu privire la ajutorul de stat, pot beneficia de ajutor de minimis, care reprezintă ajutorul a cărui sumă totală acordată, indiferent de forma acestuia și de obiectivul urmărit, nu depășește într-o perioadă maximă de 3 ani pragul de minimis de 5000000 de lei per beneficiar. Valoarea totală a ajutorului de minimis acordat unei întreprinderi care prestează servicii de interes economic general nu depășește 10 mil. lei pentru o perioadă de 3 ani, indiferent de forma acestuia, în timp ce valoarea totală a ajutorului de minimis acordat unei întreprinderi care efectuează transport de mărfuri în contul terților sau contra cost nu depășește 2, 7 mil. lei pentru o perioadă de 3 ani.
În Monitorul Oficial din 3 octombrie curent a fost publicat în Monitorul Oficial Regulamentul privind ajutorul de minimis, aprobat de Consiliul Concurenței prin Hotărârea nr.06 din 5 septembrie 2024. Regulamentul, cu unele excepții, intră în vigoare la data publicării, fiind abrogat Regulamentul anterior, aprobat prin Hotărârea nr.1/2020.
Acest Regulament se aplică ajutorului de minimis acordat întreprinderilor din toate sectoarele economiei naționale, inclusiv întreprinderilor care prestează servicii de interes economic general, cu excepția ajutoarelor acordate întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse pescărești și de acvacultură, ajutoarelor acordate întreprinderilor care desfășoară activități de prelucrare și comercializare a produselor pescărești și de acvacultură, în cazul în care cuantumul ajutoarelor este stabilit pe baza prețului sau a cantității de produse achiziționate sau introduse pe piață, a ajutoarelor acordate întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul producției agricole primare etc.
Potrivit Regulamentului, acordarea ajutorului de minimis se face prin intermediul unei scheme de ajutor de minimis cu respectarea criteriilor stabilite. Totodată, la solicitarea furnizorului sau a inițiatorului ajutorului, Consiliul Concurenței acordă asistență tehnică de specialitate la elaborarea sau modificarea unei scheme de ajutor de minimis. Această schemă de ajutor de minimis va cuprinde următoarele elemente: titlul schemei de ajutor de minimis, obiectivul schemei, temeiul legal, domeniul de aplicare, definiții, condițiile de eligibilitate pentru activități și beneficiari, condițiile de acordare a ajutorului de minimis, cheltuielile prevăzute în cadrul schemei; durata schemei, bugetul schemei, modalitatea de implementare a schemei, efectele și beneficiile, precum și regulile privind evidența, raportarea și monitorizarea ajutorului de minimis.
În cazul schemelor cu perioadă nedefinită, se va estima perioada de aplicare a schmei de ajutor de minimis. Dacă perioada de aplicare a schemei de ajutor este mai mare de 10 ani, furnizorul sau inițiatorul ajutorului trebuie să argumenteze că o perioadă lungă de timp este indispensabilă pentru atingerea obiectivelor schemei de ajutor de minimis.
Informațiile recepționate de către Consiliul Concurenței cu privire la acordarea ajutoarelor de minimis vor fi incluse în Registrul ajutoarelor de stat.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
730 vizualizări
Data publicării:
08 Octombrie /2024 08:00
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
activitate economica | concurența | ajutor de stat
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.