Știri

Angajați ai instituțiilor bugetare sau care activează în sfera serviciilor publice ar putea beneficia de locuințe sociale

Pe lângă păturilor vulnerabile, cu locuințe sociale vor putea fi asigurate și familiile în care cel puțin unul dintre membri este angajat al unei instituții bugetare sau activează în sfera serviciilor publice. Totodată, conceptul de „minim de existență” va fi înlocuit cu cel de „salariu minim pe țară”, drept unul dintre criteriile de eligibilitate. „Prin această modificare, autoritățile publice locale din Republica Moldova vor avea posibilitatea să ofere locuințe funcționarilor publici din zonele critice și să suplinească posturile vacante, contribuind la dezvoltarea regiunilor”, argumentează autorii unui proiect de lege pentru modificarea Legii nr. 75/2015 cu privire la locuințe. 


Parlamentul a susținut, în prima lectură, inițiativa legislativă a Guvernului de extindere a criteriilor de eligibilitate a beneficiarilor de locuințe sociale.


Potrivit informațiilor prezentate de ministra Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija, în cadrul celor două faze de implementare a proiectului de construire a locuințelor sociale, au fost asigurate cu locuințe 3500 de persoane din categoriile social vulnerabile. „Pentru etapa a treia care va demara în curând ne propunem ca lista acestor beneficiari să fie suplinită cu alte 3800 de persoane”, a menționat ministra.  


Proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la locuințe va fi supus votului în cea de-a doua lectură. Cu detalii suplimentare vom reveni pe parcursul promovării proiectului.

Instituții:

Parlamentul Republicii Moldova | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

733 vizualizări

Data publicării:

26 Iunie /2023 10:03

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

locuinte sociale

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon