Regula generală în privința perioadei fiscale cu privire la impozitul pe venit este că o perioadă fiscală privind impozitul pe venit reprezintă anul calendaristic, la încheierea căruia se determină venitul impozabil și se calculează suma impozitului care trebuie achitată.   Pentru întreprinderile nou-create, perioadă fiscală se consideră perioada de la data înregistrării întreprinderii până la finele anului calendaristic. În anumite situații sunt prevăzute reguli speciale privind determinarea perioadei fiscale referitor la impozitul pe venit, și anume:

Persoana juridică își exercită, de la data constituirii, drepturile și își execută obligaţiile prin administrator. Are calitatea de administrator persoana fizică sau, în cazurile expres prevăzute de lege, persoana juridică care, în condiţiile legii și ale actului de constituire, este desemnată să acţioneze, în raporturile cu terţii, individual sau colectiv, în numele și pe contul persoanei juridice (art. 177 din Codul civil (CC)).  

Legislația națională definește întreprinderea individuală (ÎI) drept persoană fizică care desfășoară activitate de întreprinzător, nu are statut de persoană juridică şi se prezintă în cadrul raporturilor de drept ca persoană fizică întreprinzător individual.   Astfel, conform art.13 alin.(1) din Legea nr.845/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi, activitatea de muncă individuală are caracter întreprinzător şi se desfăşoară sub forma de organizare juridică ÎI sau în baza patentei de întreprinzător.

Conform prevederilor Codului civil al RM, persoana juridică are un sediu indicat în actele de constituire, iar stabilirea şi schimbarea sediului sunt opozabile terţilor din momentul înregistrării de stat. Adresa poştală a persoanei juridice este cea de la sediu, iar toate documentele şi scrisorile intrate la sediu se consideră recepţionate de către persoana juridică.   În cazul în care întreprinderea își modifică sediul, aceasta este obligată să informeze despre modificare, în caz contrar aceasta va suporta consecințe negative prevăzute atât de legislația fiscală, cât și în raporturile de drept civil cu contractanții săi.

În conformitate cu Legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi nr.845/1992, entitatea este obligată să păstreze mijloacele băneşti în instituţii financiare şi să-și  achite obligațiile față de bugetul public naţional, angajaţii, creditorii, precum şi să-și onoreze celelalte obligaţii de plată prin sistemul financiar-bancar, în modul stabilit de actele normative ale Băncii Naţionale a Moldovei. Întreprinderea este liberă să deschidă conturi bancare și să efectueze operațiuni cu acestea,  respectând normele impuse de legislația bancară.

În acest articol vom răspunde la întrebarea care dintre ele reprezintă export de servicii și oferă dreptul la restituirea TVA.   Aprecierea unui anumit serviciu drept export de servicii este important în contextul aprecierii livrărilor ca fiind scutite de TVA cu drept de deducere și în situațiile în care este solicitată restituirea TVA din buget aferent acestor livrări.   Conform prevederilor art.104 lit.a) din Codul fiscal (CF), se scutesc de TVA cu drept de deducere  mărfurile și serviciile pentru export. Export de servicii, potrivit art.93 pct.11 din CF, reprezintă prestare de către persoane juridice şi fizice rezidente ale RM persoanelor juridice şi fizice nerezidente ale RM de servicii al căror loc de livrare nu este RM.

Poate fi emisă o soluţie fiscală individuală anticipată cu privire la absolvirea de răspundere a contribuabilului pentru eventualele încălcări fiscale? Odată cu instituirea stării de urgență în țară, contribuabilii au temerea faptului că nu-și vor putea onora obligațiile impuse de legislația fiscală, iar, ca rezultat, vor risca aplicarea sancțiunilor corespunzătoare.