Servicii
disponibile
Pentru comandă selectați serviciul dorit din categorie
Filtru de căutare în catalog
Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură
Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură (AIPA)
este un organ administrativ, subordonat Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, responsabil de gestionarea resurselor financiare destinate pentru susţinerea producătorilor agricoli, monitorizarea repartizării acestora şi evaluarea cantitativă şi calitativă a impactului generat de măsurile de susţinere a agricultorilor de către stat.Regulamentul cu privire la aprobarea modului de repartizare a mijloacelor fondului de subvenţionare a producătorilor agricoli
În perioada 2 noiembrie 2020 – 27 ianuarie 2021, Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură (AIPA), în cadrul celui de al III-lea apel, recepţionează cererile de solicitare a subvențiilor în avans pentru îmbunătăţirea nivelului de trai şi de muncă în mediul rural, destinate perfecționării şi dezvoltării infrastructurii publice rurale. După cum anunță AIPA, anual vor fi subvenționate trei măsuri noi pe segmentul dezvoltării rurale din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural (Fond). Pentru fiecare dintre măsurile menționate alocația financiară anuală din Fond va constitui 5%, ceea ce reprezintă circa 50 mil. lei.
11 Noiembrie /2020
Marina Căldare
Peste 2 400 de cereri de solicitare a subvențiilor în agricultură în sumă de 458,3 mil. lei au fost recepționate de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), de la începutul anului curent. Numărul cererilor a crescut cu 7 la sută față de perioada similară a anului precedent, iar valoarea subvențiilor — cu 35 %. Din totalul cererilor depuse, AIPA a autorizat spre plată peste 1 600 de dosare, în valoare de 251 mil. lei.
20 August /2019
AIPA начало прием заявок сельхозпроизводителей на получение от государства субсидий в 2019 г. О старте кампании по приему заявок было заявлено в ходе пресс-конференции, которую провели представители Агентства по интервенциям и платежам в области сельского хозяйства (AIPA) и Министерства сельского хозяйства, регионального развития и окружающей среды. Временно исполняющий обязанности директора AIPA Вадим Курмей отметил, что в этом году на выплату сельхозсубсидий предусмотрено 900 млн леев, как и в 2018 г., а крайний срок подачи документов – 31 октября 2019 г.
06 Februarie /2019
Всего лишь порядка 15% произведенного в Молдове меда потребляется на внутреннем рынке, а 85% этого продукта с высокой добавленной стоимостью экспортируется.
04 Decembrie /2017
Решение принято ведомством в связи с большим количеством обращений со стороны сельхозпроизводителей, которые не успевают подать заявление на субсидирование.
27 Octombrie /2017
Olga Colari
Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură (AIPA) lansează linia fierbinte la care pot fi denunţate cazurile de corupţie, abuz, discriminare sau birocraţie excesivă admise de către colaboratorii AIPA.
17 Iunie /2016
Proiectul Agricultura Competitivă în Moldova (MAC-P) în colaborare cu Asociația Businessului European (EBA) va organiza în octombrie — decembrie 2015, sesiuni de instruire cu genericul ”Sporirea potențialului de acces la piețe”. Beneficiarii acestor instruiri vor fi grupurile de producători agricoli.
07 Octombrie /2015
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Cuvânt cheie
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.