Servicii
disponibile
Pentru comandă selectați serviciul dorit din categorie
Filtru de căutare în catalog
Compania Naţională de Asigurări în Medicină a RM
Compania Naţională de Asigurări în Medicină
este o organizaţie de stat autonomă de nivel naţional, care dispune de personalitate juridică şi desfăşoară activităţi nonprofit în domeniul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, fondată prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.950 din 7 septembrie 2001 în scopul implementării Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală nr.1585-XIII din 27 februarie 1998.Compania Naţională de Asigurări în Medicină a încheiat un nou acord de colaborare cu Fondul de Asigurări în Medicină (Eesti Haigekassa) din Estonia. Documentul a fost semnat luni, 6 octombrie, la Chişinău, de directorul general al CNAM, Mircea Buga, şi preşedintele Consiliului de administraţie al Eesti Haigekassa, Tanel Ross. Acordul prevede dezvoltarea şi fortificarea colaborării în domeniul sistemului de finanţare în sănătate şi al asigurării obligatorii de asistenţă medicală. Părţile îşi propun să realizeze un schimb de informaţii şi experienţă în dezvoltarea şi implementarea strategiei instituţionale, a legislaţiei naţionale în domeniul asigurării obligatorii de asistenţă medicală.
06 Octombrie /2014
Persoanele asigurate şi neasigurate îşi pot alege sau schimba până pe 31 octombrie medicul de familie şi instituţia medico-sanitară primară încadrată în sistemul de asigurare obligatorie de asistenţă medicală.Solicitanţii vor beneficia de alegerea făcută începând cu 1 ianuarie a anului următor. Doritorii de a se înregistra pentru prima dată sau a-şi schimba instituţia medicală şi/sau medicul de familie urmează să depună şi să înregistreze cererea în instituţia medicală aleasă.
17 Septembrie /2014
Sistemul de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (SAOAM) din Republica Moldova aniversează un deceniu de activitate. Implementarea în anul 2004 a acestui sistem pe întreg teritoriul ţării a stimulat continuarea reformelor în sectorul de ocrotire a sănătăţii începute la sfârşitul anilor ´90, precum şi a asigurat stabilitatea financiară, optimizarea cheltuielilor instituţiilor medico-sanitare.
15 Septembrie /2014
Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) organizează, în premieră, seminare zonale de instruire cu genericul „Codificarea medicală şi evaluarea spitalului în cadrul sistemului DRG (CASE-MIX)”. Acestea au drept scop îmbunătăţirea calităţii datelor clinice codificate în cadrul instituţiilor medico-sanitare finanţate în baza noului sistem. Cele trei seminare vor avea loc, în perioada 9-19 septembrie, în oraşele Chişinău, Cahul şi Bălţi, şi vor întruni peste 160 de reprezentanţi ai spitalelor republicane, municipale, raionale, departamentale şi private, contractate de CNAM.
10 Septembrie /2014
Compania Naţională de Asigurări în Medicină reaminteşte că sistemul de asigurări medicale obligatorii existent în Republica Moldova este unul social, având la bază (ca şi în alte zeci de state europene) principiul solidarităţii, când cel bogat îl ajută pe cel sărac, cel sănătos pe cel bolnav, cel tânăr pe cel bătrân. Acest ajutor se realizează prin contribuţia personală obligatorie la fondul unic de asigurări, din care sunt acoperite serviciile medicale necesare celor în dificultate.
02 Septembrie /2014
Un serviciu pentru depunerea on-line a petiţiilor este lansat astăzi, 18 iulie, de Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM). Noua aplicaţie vine să ajute beneficiarii sistemului AOAM la expedierea petiţiilor şi recepţionarea răspunsurilor la acestea într-un mod cât mai rapid şi comod, fără a fi nevoie să se deplaseze la sediul CNAM sau la oficiul poştal.
21 Iulie /2014
Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) pilotează în această săptămână auditul codificării diagnosticelor şi procedurilor prin sistemul DRG (CASE-MIX) în 3 spitale: Spitalul Clinic Republican, Spitalul Raional Hânceşti şi Spitalul Clinic Municipal pentru Copii “V. Ignatenco”. Totodată este testat şi programul soft de audit, elaborat de CNAM pentru efectuarea auditului de codificare în spitale.
12 Iunie /2014
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Cuvânt cheie
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.