Servicii
disponibile
Pentru comandă selectați serviciul dorit din categorie
Filtru de căutare în catalog
Noutăți
Noutăți
Citiți cele mai recente știri din Republica Moldova și din în lume, participati la discuții,informaţi-va din prima sursa.
Reieşind din necesităţile de perfecţionare şi dezvoltare profesională continuă, Ministerul Finanţelor a organizat, în perioada 13-14 noiembrie 2014, un seminar cu tematica „Auditul Performanţei”, la care au participat auditorii interni din sectorul public. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu specialişti din Olanda, fiind parte integrantă a Acordului de cooperare între Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova şi Ministerul Finanţelor al Olandei, pentru anul 2014.
18 Noiembrie /2014
Economia Germaniei va înregistra o creştere slabă în ultimul trimestru din acest an, pe fondul cererii scăzute şi al încetinirii revenirii economice în cele mai multe state din Uniunea Europeană, potrivit Bundesbank, care a reiterat opoziţia faţă de extinderea cheltuielilor bugetare. "Înrăutăţirea aşteptărilor privind economia germană şi stagnarea volumului de comenzi noi indică o evoluţie mai degrabă slabă a economiei în Germania cel puţin până la finalul anului 2014", se arată într-un raport al băncii centrale a Germaniei.
18 Noiembrie /2014
Самый влиятельный портал для путешественников США и всего мира «Travel and Leisure» включил Республику Молдова в рейтинг новых винодельческих регионов, которые стоит посетить, сообщает Молдпрес. Молдова представлена в рейтинге наряду со штатом Мичиган (США), Свортлендом (Южная Африка) и Тасманией (Австралия).
18 Noiembrie /2014
Serviciul Fiscal de Stat, la capitolul simplificării interacțiunii cu reprezentanții mediului de afaceri, are o abordare sistemică, bazată pe concepte și strategii. Esența abordării pe care noi o aplicăm se conține în sloganul ,,Funcționarul fiscal — în serviciul contribuabilului!”. În această ordine de idei, începând cu anul 2013 au fost unificate dările de seamă fiscale pentru taxele locale (lista cărora ar trebui redusă, dar nu extinsă); la inițiativa noastră s-a liberalizat modalitatea de tipărire a formularelor de documente primare; pe parcursul anului curent SFS a lansat 11 servicii noi, inclusiv 6 servicii electronice.
18 Noiembrie /2014
Ion Prisăcaru
Știri
Simbolurile corporative ale Serviciului Fiscal de Stat vor fi incluse în Armorialul General al RM
Simbolurile corporative ale Serviciului Fiscal de Stat,drapelul și stema, vor fi incluse în Armorialul General al RM – guvernul a aprobat modificări și completări în Regulamentul de utilizare a acestor simboluri. Modificările și completările au fost sugerate în scrisoarea Comisiei Naționale de Heraldică de pe lîngă Președintele RM, primită drept răspuns la solicitarea Inspectoratului Fiscal Principal de Stat din iulie 2014 de a fi incluse în Armorialul General al RM simbolurile corporative ale SFS.
18 Noiembrie /2014
Maria Trifan
Аудиторские комиссии – фундаментальная составляющая системы корпоративного управления. Но времена меняются, меняются и требования к ним. Какие шаги сегодня необходимо предпринять компаниям, чтобы обеспечить эффективность работы аудиторских комиссий в глазах всех заинтересованных групп участников? На прошедшем на прошлой неделе Международном Конгрессе Бухгалтеров (см. также «ACCA и IMA: бухгалтерская профессия нуждается в более четком видении будущего») эта тема обсуждалась в ходе одной из сессий. Вот ключевые «ингредиенты» эффективной современной аудиторской комиссии, которые назвали участники.
18 Noiembrie /2014
Lista organizațiilor și întreprinderilor societății orbilor, societății surzilor și societății invalizilor, scutite de vărsarea la buget a T.V.A., aferentă mărfurilor produse și serviciilor prestate va fi completată de întreprinderea de instruire și Producție Ambas-Fer a SOM SRL – o decizie în acest sens a aprobat guvernul. Solicitarea de includere în această listă a fost examinată de către Comisia, care activează în acest sens, constatînd, că întreprinderea corespunde criteriilor, stabilite pentru scutire.
17 Noiembrie /2014
Maria Trifan
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Cuvânt cheie
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *