Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Cuvânt cheie

Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24.04.1997
Reieşind din faptul, că în Republica Moldova există un număr mare de agenţi economici ce activează în sfera comerţului cu amănuntul şi comercializează diferite mărfuri şi produse populaţiei, ne vom axa pe îndatoririle principale ale agenţilor economici faţă de consumatori şi organele de control, ce informaţii trebuie să afişeze la vedere un agent economic pentru a respecta drepturile consumatorilor şi în vederea excluderii aplicării amenzilor de către organele abilitate, şi care sunt aspectele verificate de către inspectorii fiscali în cadrul controalelor fiscale prin metoda verificării operative din partea organului fiscal.
Chiar dacă declaraţia persoanei fizice cu privire la disponibilul de mijloace băneşti va fi depusă în termenul legal, adică pînă la data de 31 decembrie 2012, ea nu se va lua în consideraţie în cazurile în care documentele anexate nu vor confirma disponibilul de mijloace băneşti în sumă mai mare de 1 milion de lei, anume la data de 1 ianuarie 2012 sau la data de 1 noiembrie 2012.
22 Mai /2013 19:20
Данная информация представлена на вебстранице: http://www.bnm.md/ru/official_exchange_rates
22 Mai /2013 19:11
Informaţia menţionată poate fi obţinută de pe pagina http://www.bnm.md/md/official_exchange_rates Mai jos prezentăm un extras de pe această pagină, care cuprinde informaţii doar despre unele valute.
22 Mai /2013 19:05
Нет, так как в соответствии с ч. (6) ст. 2266 НК данное уменьшение предусмотрено только для субъектов оценки косвенными методами, не подавшими декларацию в соответствии со статьей 2267.
22 Mai /2013 17:53
Nu, deoarece, conform alin. (6) al articolului 226-6 din Codul fiscal, această diminuare este prevăzută doar pentru subiecţii estimării care nu au depus declaraţia conform art. 2267.
22 Mai /2013 17:30
В соответствии со статьей 2267 НК, физические лица – граждане Республики Молдова, не осуществляющие предпринимательскую деятельность и по состоянию на 1 января 2012 года имеющие денежные средства в сумме, превышающей 500 тысяч леев, или ее эквивалент в иностранной валюте, обязаны до 31 декабря 2012 года представить в территориальную государственную налоговую инспекцию по месту жительства или месту нахождения декларацию об имеющихся денежных средствах.
22 Mai /2013 16:14