
Persoanelor juridice li se vor putea aplica următoarele pedepse: amendă; privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate; privarea de dreptul de a beneficia de un avantaj sau ajutor public; privarea de dreptul de a participa la proceduri și parteneriate publice; plasarea sub supraveghere judiciară; afișarea sau publicarea sentinței de condamnare; închiderea unei subdiviziuni a persoanei juridice; lichidarea persoanei juridice.
În cadrul ședinței din 22 iulie curent, Guvernul a susținut proiectul modificărilor unor acte normative, inclusiv al Codului penal, elaborat în scopul consolidării răspunderii penale a persoanelor juridice și, totodată, dezvoltarea reglementărilor actuale pentru a asigura prevenirea și combaterea mai eficientă a faptelor infracționale.
Proiectul prevede completarea Codului penal cu art. 731-735 care, în condițiile aprobării de către legislativ în redacția propusă de către Ministerul Justiției, vor reglementa noile pedepse ce se propune a fi aplicate în raport cu persoanele juridice.
Astfel, privarea persoanei juridice de dreptul de a beneficia de un avantaj sau ajutor public va consta în interzicerea pentru un termen de la 1 la 5 ani a dreptului de a solicita și de a profita atât direct cât și indirect de un avantaj sau ajutor public, de orice mijloace, inclusiv financiare, de scutiri la plata impozitelor și de alte plăți obligatorii. Avantajul sau ajutorul public oferit în legătură sau în rezultatul comiterii infracțiunii se va restitui de persoana juridică condamnată, împreună cu o dobândă calculată în baza ratei de bază aprobate de BNM.
Privarea de dreptul de a participa la proceduri și parteneriate publice constă în interzicerea pentru un termen de la 1 la 5 ani sau pe un termen nelimitat a dreptului de a participa și obține încheierea unui contract, direct sau indirect, prin proceduri de achiziții publice, achiziții sectoriale, concesiune, parteneriate publice-private sau privatizare.
Se prevede că plasarea sub supraveghere judiciară a persoanei juridice va consta în desfășurarea sub supravegherea unui administrator autorizat a activității persoanei juridice care a servit la săvârșirea infracțiunii, pe o perioada de la 1 la 3 ani.
Închiderea unei subdiviziuni va presupune încetarea forțată a uneia sau a mai multor subdiviziuni ce aparțin persoanei juridice, în care s-a desfășurat activitatea care a servit la săvârșirea infracțiunii. Închiderea subdiviziunii va putea fi stabilită pe un termen de până la 5 ani sau pe un termen nelimitat.
Proiectul urmează a fi adoptat de către Parlament în două lecturi și propune punerea în aplicare a noilor prevederi la expirarea a 6 luni de la data publicării în MO.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
718 vizualizări
Data publicării:
24 Iulie /2026 07:45
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
persoana juridică | Codul penal
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *