Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Intrarea în vigoare a Legii nr. 59/2021 („legii prevenției”), care pune accentul pe prevenirea încălcării legislației și consultarea persoanei supuse controlului de stat, oferă contribuabililor posibilitatea conformării și de corectare a unor devieri admise de la legislația în vigoare. Totuși, în situațiile în care planul de remediere nu va fi realizat, persoanele fizice și juridice vor fi penalizate. Astăzi ne vom referi la amenda contravențională. Potrivit definiției, amenda este o sancţiune pecuniară, care se aplică în cazurile şi în limitele prevăzute de Codul contravențional (CC). Aceasta se stabileşte în unităţi convenţionale, o unitate convenţională (UC) fiind egală cu 50 lei. În continuare vom răspunde la cele mai des abordate întrebări la capitolul amenzi contravenționale.
Astăzi, 15 decembrie 2020, a avut loc inaugurarea oficială a expoziției Expo Business Moldova 2020 cu sloganul „Ai încredere în produsele noastre”, fiind și prima expoziție virtuală desfășurată în Republica Moldova. Expoziția se desfășoară pe o platformă nouă, unică de acest gen pentru țara noastră, concepută de Camera de Comerț și Industrie cu suportul partenerilor de dezvoltare. Luând în considerare situația creată de Covid-19 în toată lumea, formatul virtual al expoziției va permite contactarea potențialilor investitori și parteneri străini și va contribui la încheierea acordurilor noi de colaborare, amplificarea celor existente și crearea posibilității de export.
Definiția indicatorului capacitatea normală de producție este formulată în Standardul Național de Contabilitate (în continuare – SNC) „Stocuri”, p. 30, alin. (2) și în IAS 2 „Stocuri”, p. 13, conform prevederilor cărora capacitatea normală de producție reprezintă volumul de producție care poate fi obținut
În cazurile prevăzute de legislație persoanele (cetăţeni ai RM, cetăţeni străini sau apatrizi) vor fi supuse testării la poligraf, dacă aceasta decurge din contractul de muncă. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la legitimitatea testării personalului cu utilizarea poligrafului. Este inadmisibilă recurgerea la ameninţări, la violenţă şi la măsuri de influenţă pentru a constrânge persoana să accepte testarea la poligraf ori să fie astfel testată.
Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA), anual, până la data de 1 martie, va prezenta Consiliului Concurenţei un raport privind beneficiarii efectivi şi nivelul concentrării pieţei în domeniul audiovizualului. Totodată, în cazul în care CCA constată semne de concentrare economică, acesta va sesiza Consiliul Concurenţei şi îi va pune la dispoziţie toate informaţiile relevante deţinute. Parlamentul a votat, în prima lectură, un proiect de lege ce prevede completarea Legii Concurenței cu un nou articol — 251, ce va reglementa evaluarea concentrărilor economice în domeniul mass-media.
Contractele încheiate între comercianţi, profesioniști şi consumatori, trebuie să cuprindă clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştințe de specialitate din partea consumatorilor. În dreptul european, cadrul principal de de reglementare este conferit de Directiva 93/13/CEE a Consiliului Comunității Europene din 5
Obligația impozitării venitului obținut de persoanele fizice, care nu desfășoară activitate de întreprinzător și transmit în posesie şi/sau folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct, superficie) (în continuare – locațiune) proprietatea imobiliară este stabilită în art. 18 lit.d) din Codul fiscal (CF). Aici menționăm că, în funcție de statutul locatarului, cota impozitului, dar și modul de declarare a impozitului pe venit obținut din locațiune, diferă. Pentru o mai bună înțelegere de către contribuabili a celor expuse în continuare, reiterăm reglementările actelor normative în vigoare.
Când trebuie de întocmit actul de achizitie a serviciilor de locațiune, dacă achitarea pentru acestea se face după termenul stabilit de părți? Prin contractul de locaţiune, care trebuie să fie întocmit în scris, o parte (locator) se obligă să dea celeilalte părţi (locatar) un bun determinat individual în folosinţă temporară sau în folosinţă şi posesiune temporară, iar aceasta se obligă să plătească chirie (art. 1251 Cod civil CC)). Termenul locațiunii nu poate depăși 99 de ani.
Piața criptomonedelor a înregistrat în ultimii ani o creștere în ceea ce privește interesul investitorilor, datorită randamentelor ridicate pe care aceste instrumente le oferă, dar și a potențialului pe care acestea le manifestă.
Nerespectarea de către administratorul fondului de pensii facultative a formelor de raportare stabilite de legislație, a termenelor de publicare şi de prezentare Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) a rapoartelor, neprezentarea sau prezentarea tardivă a acestora şi/sau prezentarea în volum incomplet sau conținând date eronate, precum şi nerespectarea altor obligații referitoare la raportare și dezvăluire a informației în cazurile prevăzute de lege și actele normative ale CNPF poate fi sancționată cu amendă de la 30 la 180 UC. Aceasta este noua redacție a art. 3101 („Încălcarea legislației privind activitatea fondurilor de pensii facultative”) din Codul contravențional (CC), parte componentă a proiectului cu privire la aprobarea modificărilor la unele acte
Organizațiile de creditare nebancară (OCN) reprezintă entități care potrivit Legii nr.1/2018 cu privire la organizațiile de creditare nebancară (Legea nr.1/2018) au dreptul să desfășoare cu titlu profesional doar activități de creditare nebancară, și anume: acordarea de credite nebancare și leasing financiar. În ultimii ani, OCN au devenit o alternativă tot mai răspândită de accesare a resurselor financiare necesare, în special în rândul persoanelor fizice, fapt ce se explică prin rapiditatea și simplitatea procedurii de obținere a împrumuturilor. Comparativ cu băncile comerciale, la solicitarea unui credit în cadrul OCN, nu este obligatoriu prezentarea confirmării veniturilor obținute, termenul de examinare a
Care este procedura de conectare la serviciile fiscale electronice pentru prezentarea dărilor de seamă fiscale prin metode automatizate în cazul în care administrator al unei persoane juridice (SRL ,,Z”) este desemnată o altă persoană juridică (SRL ,,X”)? Conform prevederilor art. 177 alin. (2) din Codul civil (CC), persoana juridică poate avea o altă persoană juridică în calitate de administrator, care, în condițiile legii și ale actului de constituire, este desemnată să acţioneze, în raporturile cu terţii, individual sau colectiv, în numele şi pe contul persoanei juridice.
Camera de Comerț și Industrie, în conformitate cu art.4 din Legea nr. 393/1999, atestă, prin emiterea unui aviz, circumstanțele survenite ca urmare a unor fenomene ale naturii, acte normative/administrative, acțiuni ori inacțiuni sau a unor alte evenimente în afara controlului debitorului, de natură a fi invocate ca impediment justificator de neexecutare a obligației debitorului în contextul raporturilor contractuale comerciale, în care cel puțin o parte este subiect al activității de întreprinzător. La 2 octombrie curent a intrat în vigoare și Regulamentul cu privire la eliberarea avizului de atestare a impedimentului justificator de neexecutare a obligației, care determină procedura și modul de atestare a circumstanțelor (evenimentelor) ce au avut loc pe teritoriul RM, drept impediment justificator.
În perioada 10-25 noiembrie curent, în Republica Moldova sunt desfășurate webinare pentru mediului de afaceri, organizate de Camera de Comerț și Industrie în parteneriat cu Programul USAID Reforme Structurale în Moldova (USAID). Lansarea ciclului de webinare a avut loc pe data de 10 noiembrie, când a fost semnat Memorandumul de Înțelegere între cele două părți, precum și organizat primul seminar ce ține de aplicarea noilor reguli Incoterms 2020, la care au participat circa 40 de persoane din mediul de afaceri din Soroca și Orhei.
Se va permite deducerea cheltuielilor privind amortizarea mijloacelor fixe transmise în baza contractului de comodat și a sumei TVA aferentă acestora? Contractul de comodat, potrivit art.1234 din Codul civil al RM (CC), este cel prin care o parte (comodant) se obligă să dea cu titlu gratuit un bun în folosinţă celeilalte părţi (comodatar), iar aceasta se obligă să restituie bunul la expirarea termenului pentru care i-a fost dat. Contractul de comodat poate prevedea compensarea de către comodatar a uzurii bunului.
Persoana fizică care nu desfășoară activitate întreprinzător a transmis în anul 2020 în locațiune deţinătorului de patentă de întreprinzător un imobil, iar venitul sub formă de chirie obținut de către aceasta a fost declarat în Declaraţia persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (Forma CET18), fiind achitat impozitul pe venit la cota da 12%. Corect sau nu a procedat persoana fizică în speța examinată?
Apărarea intereselor legitime ale salariaţilor care au avut de suferit în urma accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale este una dintre direcţiile principale ale politicii de stat în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. În tabelul de mai jos găsiţi norme legale în vigoare cu privire la garanții în cazul unor accidente de muncă şi boli profesionale.
Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) lansează un nou serviciu online – platforma www.client.chamber.md. Astăzi, când antreprenorii sunt preocupați de optimizarea resurselor, iar tranzacțiile online sunt în continuă creștere, CCI a RM digitalizează la maximum serviciile sale. Astfel, din luna septembrie 2020, vom pune la dispoziția antreprenorilor platforma respectivă. Aceasta este destinată beneficiarilor serviciilor de Expertiză, Evaluare și Certificare a originii mărfurilor. Serviciile pot fi solicitate online, iar specialiștii CCI vor perfecta rapoarte și certificate în baza documentelor transmise în format electronic.
Circa 80% din entitățile auditate de Curtea de conturi (CC) în anii 2018-2019 la capitolul administrare și întrebuințare a resurselor financiare publice și a patrimoniului public înregistrează nereguli la ținerea evidenței contabile, inclusiv la reflectarea cheltuielilor aferente remunerării muncii, uzurii/amortizării mijloacelor fixe; la contabilizarea activelor nemateriale și a valorii capitalului social al statului, terenurilor aflate în folosință, valorii creanțelor și a datoriilor; la aplicarea corectă a regulilor de recunoaștere și clasificare a bunurilor, precum și la efectuarea inventarierii etc.,
Camera de Comerț și Industrie (CCI) anunță despre lansarea, începând cu 20 seprembrie curent a platformei www.client.chamber.md. Platforma are ca scop digitalizarea serviciilor destinate antreprenorilor, care la moment sunt preocupați de optimizarea resurselor, iar tranzacțiile online sunt în continuă creștere.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *