Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În ședința din 17 februarie curent Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul modificărilor la Hotărârea Guvernului nr. 246/2010, prin care a fost aprobată Lista proiectelor de asistență tehnică în derulare, care cad sub incidența tratatelor internaționale, aceasta fiind suplinită cu încă 50 de proiecte noi.
În cadrul ședinței din 5 iulie anul curent, Guvernul a aprobat Regulamentul privind măsurile de subvenționare complementară și condițiile specifice de eligibilitate pentru subvenționarea complementară din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural (Regulament).
La calcularea venitului global lunar al gospodăriei casnice estimat, pentru fiecare persoană care a împlinit 22 ani, care în perioada mai-octombrie a anului în care începe perioada
În cadrul ședinței plenare din 31 martie anul curent Parlamentul a aprobat în prima lectură proiectul de lege cu privire la completarea Codului fiscal cu noi prevederi, aplicarea cărora, în opinia autorilor, va permite angajatorilor și angajaților să valorifice munca feminină și să contribuie la creșterea economică generală prin implicarea femeilor în ciclu economic general.
Începând cu data de 01 ianuarie 2025 intră în vigoare mai multe modificări la Codul fiscal privind impozitul pe venit, taxa pe valoare adăugată, accize, impozite și taxe locale, precizează Serviciul Fiscal de Stat.
Salariul brut și salariul net sunt două noțiuni care, deseori, provoacă neclarități pentru salariați. Mulți consideră că valoarea salariului indicat în documentul de
În cadrul ședinței din 28 februarie 2023 Guvernul a susținut proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (inclusiv a Codului contravențional), care a fost elaborat de CNPF în vederea executării Legii nr. 198/2020 privind fondurile de pensii facultative și racordării a 13 acte legislative la prevederile acesteia.
Pe agenda ședinței secretarilor generali din 19 iunie curent a fost inclus un proiect de hotărâre de Guvern cu privire la acordarea subvențiilor complementare pentru acciza la motorină din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediul rural.
Prin Ordinul ministrului Finanțelor nr. 75 din 27 iunie 2024 (în continuare – OMF nr. 75/2024), publicat în Monitorul Oficial din 03.07.2024, au fost introduse modificări la Ordinul ministrului Finanțelor nr. 94/2020 cu privire la aprobarea formularului tipizat (Forma IPC21) Declarația privind reținerea
Ministerul Finanțelor a anunțat astăzi, 9 decembrie, că Fondul de rezervă al Guvernului va fi restabilit cu suma de 7,2 mil. lei, drept urmare a nevalorificării mijloacelor financiare alocate pentru achiziţionarea echipamentelor de protecţie în scopul prevenirii răspândirii infecţiei COVID-19 în procesul de organizare şi desfăşurare a alegerilor prezidențiale. Potrivit Vicepremierului Serghei Pușcuța, în rezultatul achiziționării echipamentelor de protecție au fost valorificate mijloace financiare în sumă de circa 14 mil. lei, de către Ministerul Finanțelor fiind alocate din Fondul de rezervă al Guvernului mijloace financiare în sumă de 21,5 mil. lei pentru asigurarea măsurilor de prevenire și combatere a infecției COVID-19 pentru participanții la alegerile Președintelui Republicii Moldova.
În Monitorul Oficial de astăzi, 9 octombrie 2020, Ministerul Finanțelor a publicat Ordinul nr. 113 din 15.09.2020 privind modificarea şi completarea Planului de conturi contabile în sistemul bugetar şi a Normelor metodologice privind evidenţa contabilă şi raportarea financiară în sistemul bugetar, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor nr.216 din 28 decembrie 2015. În temeiul articolului 11, alineatul (2) din Legea contabilității nr. 113-XVI/2007 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.27-34, art.61), întru ajustarea Planului de conturi contabile în sistemul bugetar şi a Normelor metodologice privind evidenţa contabilă şi raportarea financiară în sistemul bugetar la modificările/ completările efectuate în Clasificația economică și Normele metodologice privind aplicarea Clasificației economice, aprobate prin ordinul ministrului finanțelor privind Clasificația bugetară nr. 208/2015 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 370-376 art. 2727 din 31.12.2015),
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a înaintat pentru consultări publice proiectul Regulamentului care va stabili modul de acordare producătorilor agricoli a mijloacelor financiare destinate compensării parțiale a cheltuielilor suportate la achiziționarea fertilizanților, destinați însămânțării și întreținerii culturilor cerealiere din prima grupă (grâu, orz, ovăz, triticale).
Volumul consumului de gaze naturale în luna ianuarie 2023 a constituit 96,1 mil. m3, fiind cu circa 48,8 % mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a anului 2022. Totodată, fața de luna decembrie 2022 acest indicator a scăzut cu 5,7 mil. m3 sau cu circa 5,6%, informează serviciului relații publice al SA „Moldovagaz”.
Potrivit art. 323 alin. (4) din Lege, subiecții contribuitori la Fond sunt: a) producătorii de material săditor viticol de soiuri pentru vin; b) exportatorii de struguri proaspeţi sau zdrobiţi de soiuri pentru vin, exportatorii de must de toate categoriile; c) producătorii de vinuri, de produse obţinute pe bază de must şi de produse vitivinicole aromatizate; d) producătorii de produse obținute pe bază de vin.
Executivul a aprobat în ședința de ieri, 20 aprilie, proiectul hotărârii de Guvern pentru iniţierea negocierilor şi aprobarea semnării Acordului dintre Ministerul Finanțelor şi Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare privind contribuția la Fondul de intervenție al Guvernului RM în contul special deschis pentru sprijinul refugiaților ucraineni. Scopul Acordului constă în oferirea din partea elvețiană a unui suport în valoare de până la $3,2 mil. cu titlu de donație (asistență nerambursabilă) în Fondul de intervenție al Guvernului care va fi utilizat pentru consolidarea capacităților naționale de răspuns la criza refugiaților.
Registrul prețurilor de referință pentru maşini, utilaje şi echipamente agricole, ce se aplică pentru adjudecarea costurilor mașinilor, utilajelor și echipamentelor agricole înaintate la subvenţionare în baza preţurilor de referinţă stabilite (Registru), a fost completat cu noi fișe de informații tehnice minime necesare înscrierii în acesta.
Prin Legea nr.212/2023 pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugetar-fiscală) au fost operate un șir de modificări la Codul fiscal și alte acte normative conexe. În continuare vom prezenta principalele modificări/completări
În baza contractului de agenție, agentul comercial se obligă să intermedieze sau să încheie contracte comerciale cu bunuri și servicii în numele și pe contul unei alte întreprinderi, numite principal.
Conform prevederilor art. 1667 din Codul civil (CC), prin contract de intermediere, o parte (intermediar) se obligă față de cealaltă parte (client) să acționeze în calitate de mijlocitor la încheierea unui sau mai multor contracte între aceasta şi terț.
Cadastrul funciar este un sistem informaţional automatizat, care conține informații cu privire la caracteristicele cantitative și calitative ale terenurilor. Prevederea este inclusă în proiectul noului Cod funciar, aprobat în ședința Guvernului. Utilizarea sistemului informațional automatizat pentru păstrarea datelor despre terenuri va permite actualizarea informația în cadrul sistemului în termen de 30 de zile de la luarea deciziei privind schimbarea destinației terenului, a modului de folosință a acestuia. Actualmente, informațiile sunt colectate de APL pe suport de hârtie, cu prezentarea, anual, către Agenția Relații Funciare și Cadastru.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *