Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În Parlament este înregistrată o inițiativă legislativă prin care se propune ca procesul de reexaminare a pensiilor pentru limita de vârstă stabilite până la 1 ianuarie 2019 să se finalizeze în anul 2022. Conform redacției în vigoare a Legii privind sistemul public de pensii, reexaminarea acestor pensii stabilite până la 1 ianuarie 2019 se efectuează în raport cu stagiul de cotizare cumulat după realizarea dreptului la pensie pentru limită de vârstă, eșalonat până în anul 2027.
În anul viitor bugetul asigurărilor sociale de stat va avea, atât la venituri, cât și la cheltuieli 23,4 mld. lei. Ieri, 5 decembrie, Parlamentul a aprobat în prima lectură proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat. După cum a menționat ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, creșterea veniturilor BASS pentru anul 2020 se estimează cu 9,6% comparativ cu veniturile aprobate pentru anul curent. Totodată, în structura veniturilor bugetului de asigurări sociale de stat, resursele generale vor constitui 63,6%, iar transferurile de la bugetul de stat — 36,4%.
Plata indemnizației în cazul decesului unuia dintre soți (indemnizația) stabilite, dar neîncasată pe o perioadă de 6 luni de către soțul supraviețuitor, va fi suspendată, însă plata acesteia se va relua din luna în care beneficiarul va depune cererea şi actele ce îi atestă identitatea, indemnizația fiind achitată retroactiv din data suspendării. Normele se conțin în proiectul Regulamentului cu privire la stabilirea şi plata indemnizației în cazul decesului unuia dintre soţi (Regulament) elaborat de către Ministerul Sănătății, Muncii şi Protecției Sociale în vederea implementării prevederilor Legii cu privire la acordarea indemnizației în cazul decesului unuia dintre soţi și urmează a fi examinat în cadrul ședinței secretarilor de stat.
Donațiile pentru orice entitate, în special pentru autorități/instituții bugetare au scopul de a trezi interesul sau a încuraja o comunitate, echipă, grupă de oameni să obţină acele avantaje sau să dezvolte acele activități, acceptate din punct de vedere economic și/ sau social care, în mod normal, nu puteau fi atinse în cazul când donația nu ar fi fost acordată. Ele sunt orientate spre atingerea unor obiective, pentru a aborda o temă, pentru a rezolva o problemă sau pentru a schimba ceva spre binele societății, pentru finanțarea cheltuielilor urgente legate de înlăturarea consecințelor calamităților naturale, în caz de epidemii, precum și în alte situații excepționale.
În Monitorul Oficial de astăzi, 13 decembrie 2019, au fost publicate o serie de acte legislative ce au ca scop asigurarea protecției sociale a populației. Astfel, este publicată Legea nr.155 din 05.12.2019 privind modificarea art. 151 din Legea cu privire la ajutorul social, care prevede majorarea multiplicatorului pentru stabilirea ajutorului acordat în perioada rece a anului de la 1,95 la 2,2. Ajutorul va fi acordat familiilor solicitante care au un venit global mediu lunar mai mare decât venitul lunar minim garantat conform legislaţiei şi mai mic decât nivelul venitului lunar minim garantat majorat de 2,2 ori.
Casa Naţională de Asigurări Sociale a lansat un nou serviciu electronic – ,,Calculatorul vârstei de pensionare". Acesta poate fi accesat de toţi doritorii pe pagina-web a instituţiei, la butonul cu aceeaşi denumire prin introducerea în câmpul respectiv a informaţiei necesare. Serviciul electronic este elaborat pentru a ajuta viitorii pensionari să-şi determine vârsta de pensionare, precum şi data ieşirii la pensie, în special în cazul femeilor, pentru care aceasta creşte anual cu 6 luni.
În primele 7 luni ale anului 2018, în țara noastră erau înregistrați 714 709 beneficiari de pensii, potrivit datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale. Din numărul total de beneficiari, 534 607 primeau pensie pentru limită de vârstă, mărimea medie a prestației fiind de 1587,48 lei. Pensie de dizabilitate a fost acordată pentru 126 919 persoane, mărimea căreia era de 1245,36 lei.
Moldovenii care au activat în Republica Belarus vor beneficia de presații sociale: pensii pentru limită de vârstă, de dizabilitate cauzată de boli obişnuite, pensii şi indemnizaţii de dizabilitate cauzată de accidente de muncă sau boli profesionale și cele de urmaş. În cadrul ședinței Guvernului din 27 decembrie curent a fost aprobată Hotărârea cu privire la aprobarea proiectului de lege pentru ratificarea Acordului dintre Republica Moldova şi Republica Belarus privind securitatea socială.
Banca Națională a Moldovei (BNM) a revizuit în scădere prognoza ratei inflației pentru anul 2019, la 5,0 la sută, față de 5,1 la sută cât prognoza în Raportul asupra inflației nr. 2. Previziunile pentru anul 2020 au fost majorate de la 6,5 la 6,7 la sută, potrivit Raportului asupra inflației nr. 3, prezentat de BNM. BNM menționează că rata anuală a inflației va crește până la finele anului curent și va atinge nivelul maxim de 8,0 la sută în trimestrul patru 2019, după care se va diminua continuu până la finele orizontului de prognoză, când va coborî la nivelul minim de 3,9 la sută, în trimestrul doi 2021.
Casa Națională de Asigurări Sociale comunică că Republica Moldova a reglementat relaţiile privind asigurarea socială a cetăţenilor care domiciliază şi lucrează sau au lucrat pe teritoriul celor 12 state europene prin intermediul Acordurilor de securitate socială semnate de statul nostru cu Bulgaria, Portugalia, România, Luxemburg, Estonia, Cehia, Austria, Belgia, Polonia, Ungaria, Lituania şi Germania. Acordurile bazate pe principii europene de proporţionalitate stipulează procedurile privind achitarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat, precum şi acordarea de pensii şi alte prestaţii cetăţenilor statelor contractante. Pachetul standard de prestaţii sociale prevăzute de toate acordurile menţionate include: pensiile pentru limita de vârstă,
Statul ar putea garanta un termen de minimum cinci ani pentru primirea pensiei pentru limita de vârstă. Astfel, în cazul decesului prematur al beneficiarului de acest tip de pensie, soțul/soția supraviețuitor ar putea obține dreptul de a primi indemnizația lunară în mărimea pensiei pentru limită de vârstă, până la expirarea perioadei de cinci ani de la data obținerii dreptului de pensie de către beneficiarul decedat. Aceste prevederi se conțin într-un proiect înregistrat în calitate de inițiativă legislativă în Parlament, comunică Președinția RM. Prin acest proiect se intenționează asigurarea echității pentru persoanele care au contribuit toată viața la bugetul de asigurări sociale de stat, dar din cauza decesului prematur nu au reușit să beneficieze de pensie nici cinci ani.
În cadrul ședinței de ieri, 12 februarie 2020, Cabinetul de miniștri a susținut proiectul de lege ce prevede instituirea indexării semianuale a tuturor pensiilor, indiferent de mărimea acestora, precum şi a venitului lunar minim garantat utilizat la determinarea Programului de Ajutor Social. Proiectul prevede introducerea modificărilor în Legea cu privire la statutul judecătorului, Legea cu privire la capitalizarea plăților periodice, Legea cu privire la ajutorul social, Legea cu privire la acordarea indemnizației în cazul decesului unuia dintre soți etc.
Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020. Astfel, bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 se aprobă atât la venituri, cât și la cheltuieli în sumă de 23,4 mld. lei, veniturile fiind în creștere cu 9,6% comparativ cu cele precizate pentru anul curent, iar cheltuielile – cu 7,3%. După cum a anunțat ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, în structura veniturilor de stat resursele generale ale BASS vor constitui 63,6%, iar transferurile din cadrul bugetului de stat – 36,4%. Potrivit proiectului, contribuția individuală de asigurări sociale de stat obligatorii (taxa fixă anuală) se stabilește în mărime de 10740 de lei, pentru anul curent aceasta a fost stabilită în mărime de 9456 lei.
Se interzic reţineri din mijloacele câștigate de salariat în favoarea angajatorului sau altor persoane juridice și fizice, precum și orice alte reţineri neprevăzute de legislaţie. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la limitarea cuantumului reţinerilor din salariu. Subiecţii organizării salarizării nu au dreptul să adopte în mod unilateral hotărâri în probleme de salarizare, care înrăutăţesc condiţiile stabilite de legislaţie și de contractele colective de muncă.
Casa Națională de Asigurări Sociale comunică că Acordul între Republica Moldova şi Republica Belarus în domeniul securităţii sociale, bazat pe principii europene, a fost semnat la 23 octombrie 2019. Acordul prevede că atât Republica Moldova, cât şi Republica Belarus vor achita pensia calculată proporţional perioadelor de asigurare realizate pe teritoriul propriu, iar pensia va fi transferată persoanei pe teritoriul statului unde beneficiarul are domiciliul. Principiul proporţionalităţii prevede că părțile vor calcula şi achita pensia pentru perioadele de activitate pe teritoriul lor după 31 decembrie 1991. Pentru perioadele de activitate realizate pe teritoriul fostei URSS până la 31 decembrie 1991, pensia se stabileşte şi se plăteşte de statul pe teritoriul căruia persoana locuiește la data solicitării stabilirii indemnizației.
1. (29.2.4.10) Care este modalitatea de calculare a impozitului pe venit de către persoana fizică în cazul înstrăinării unui automobil? 2. (29.2.5.13) În cazul procurării de la persoana fizică a proprietății conform contractului lease-back este obligată persoana fizică să prezinte declaratia privind impozitul pe venit (Forma CET)? 3. (29.2.5.10) Este obligată persoana fizică să prezinte Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit, în cazul în care pe parcursul perioade fiscale aceasta a beneficiat de pensie și a obținut venit din salariu de la un singur loc de muncă?
Cuantumul alocaţiei persoanelor cu dizabilităţi severe până la vârsta de 23 de ani va constitui 100% din cuantumul pensiei minime pentru persoanele cu dizabilităţi severe stabilit anual de către Guvern. Executivul a dat aviz pozitiv unei inițiative legislative ce are ca scop sporirea gradului de protecţie socială şi asigurarea incluziunii sociale a acestor persoane. Astfel, va fi completat art.8 din Legea nr. 499/1999 privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni.
Conform art. 1375 Cod civil, prin contractul de prestări servicii, o parte (prestator) se obligă să presteze celeilalte părţi (beneficiar) anumite servicii, iar aceasta se obligă să plătească retribuţia convenită. Obiectul contractului de prestări servicii îl constituie serviciile de orice natură. Plata pentru servicii se efectuează după prestarea serviciilor. Dacă plata pentru servicii se calculează pe anumite perioade, sumele vor fi acordate după încheierea fiecărei perioade în parte.
Astfel a numit Prim-ministrul Republicii Moldova proiectul bugetului de stat pentru anul 2020, care se află în proces de elaborare. Maia Sandu a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că Guvernul va propune majorarea de salarii și plăți sociale, ținta bugetului pentru anul viitor fiind cetățenii cu venituri mici. Suplimentar, administrația publică locală va beneficia de venituri mai mari, deoarece 100% din impozitul pe veniturile persoanelor fizice vor rămâne în bugetele locale, iar din impozitul pe venit al persoanelor juridice către APL pot fi oferite 50%, scopul fiind independența financiară a acestor autorități.
Tratamentul diferențiat existent între părintele, tutorele sau curatorul unui copil cu dizabilitate severă și părintele, tutorele sau curatorul unei persoane cu dizabilitate severă cu vârsta de peste 18 ani este nejustificat în privința beneficiilor recunoscute, în materie de exercițiu al dreptului la pensie. În Monitorul Oficial din 4 octombrie curent a fost publicată Hotărârea Curții Constituționale nr. 19 din 24 septembrie 2019 pentru controlul constituționalității unor prevederi din Legea nr. 156 din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii. Astfel, Curtea s-a pronunțat în privința sesizării nr.98/2019 pentru controlul constituționalității unor prevederi din Legea prenotată, în special din art. 5.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *